| Editura Global Info / Literatură |
Alecu Donici
Guraleiul
ÎNFĂŢOŞAREA I
CUCOANA ZAMFIRIŢA ŞI ZOIŢA
CUCOANA ZAMFIRIŢA
Postelnicul de-aice acum numai s-au dus;
De astăzi dimineaţă un milion mi-au spus.
Văzând că nu-i alt chip mai sigur spre scăpare
De guralei aşa nesuferit de mare,
Eu înadins cu trebi m-am şi însărcinat
Şi-aşa abia-abia de dânsul am scăpat.
ZOIŢA
Cucoană, cum de n-am şi eu ceva crezare,
Când zic că dumnealui tăcere nici nu are,
Spuind necontenit şi vrute şi nevrute
La cei ce au păcat să stea ca să-l asculte,
De ranguri mari şi mici, de domnii ce au fost,
Istoriseşte mii, ca cum ar fi de rost
Şi intrigi mai ales adeseori lucrează:
Le face mare haz, le şi adiverează.
Iar când îl oblicesc cu vro minciună vie,
Atunci se apără şi zice că nu ştie.
CUCOANA ZAMFIRIŢA
Aşa cum este, drept.
ZOIŢA
Eu judec ca o slugă,
Dar pare-mi-se, zău, că vorba acea lungă,
Precum postelnicul necontenit o are,
Mult scade la boieri din chipul lor cel mare.
Şi eu adevărat acum mărturisesc,
Că la postelnicul nimica nu găsesc
Din cele ce-ar putea ceva făgădui
Ca pe vre o femeie să poată birui.
Măcar că dumnealui către mata arată
Că multă dragoste în inima sa poartă
Iar totului apoi, o mare neunire
La a dumilorvoastre deprinderi şi la fire.
Mata eşti prea tăcută, iar dumnealui limbut;
Mata eşti nostimă, iar dumnealui cam slut;
Şi mai în scurt zicând: nepotriviţi sunteţi.
O, ce deosebire la aga Nouleţ!
El de familie, adevărat, nu-i mare,
Pentru aceasta nici avere nu prea are;
Dar ce om priimit şi foarte delicat,
La minte înţelept, la vorbă măsurat.
Şi dintre toţi acei ce pe mata te vor,
Eu socotesc că el ar fi mai bunişor.
CUCOANA ZAMFIRIŢA
Adevărat, aşa-i, eu mă unesc cu tine,
Dar după întâmplări, acela-i pentru mine
Pe care tiţa mea a vrea să-l hotărască.
ZOIŢA
Doar n-are dumneaei cu dânsul să trăiască.
CUCOANA ZAMFERIŢA
Eu trebuie să n-am nici chic de cunoştinţă
Când nu voi preţui plecarea cea de tiţă
Cu care dumneaei de-a purure s-arată
Lăsându-mi starea sa acum şi prin diiată,
Şi cu postelnicul nu-i vorba în zadar,
Fiindcă tiţa mea îl are la nazar.
ZOIŢA
Doar numai pentru vist şi pentru vorba multă
Cu care dumnealui neobosit se luptă,
Răpind de la femei, cu strâmbătate mare,
O clironomiceasc-a lor numai plecare.
Apoi, stăpâna mea, mă rog de iertăciune,
Dar eu de pe acum adevărat voi spune;
Că la mata atunci, zău, nu pot să slujesc,
Pentru că trebuie curând să zăluzesc!
CUCOANA ZAMFIRIŢA
Da ce pot face eu?
ZOIŢA
Cum, ce? Să hotărăşti
Că după dumnealui a merge nu vroieşti.
CUCOANA ZAMFIRIŢA
Ia uită-te de vezi, cu butca cine vine?
ZOIŢA
Întocmai nimerit: cucoanele bătrâne.
ÎNFĂŢOŞAREA II
Tot acele şi CUCOANA MĂRIOARA cu CUCOANA NASTASÂICA
CUCOANA MĂRIOARA
Zicând întâi bonjur, te şi heretisesc.
Noroc, întru mulţi ani şi ceas bun îţi doresc!
CUCOANA NASTASÂICA
Şi eu asemene.
CUCOANA ZAMFIRIŢA
Da pentru ce, şi cum?
CUCOANA MĂRIOARA
Pân'nu se face foc nici nu mai iese fum.
Şi, dar, la ce de noi aşa tăgadă mare,
Când Ieşul tot acum această vorbă are.
Doar nu-i ceva de rău, găsind o văduviţă
Pe un adevărat prieten de credinţă;
Şi cu postelnicul, zău, nu ţi-a fi urât.
CUCOANA ZAMFIRIŢA
Eu foarte mult mă mir de unde-aţi auzit.
CUCOANA NASTASÂICA
Postelnicul ne-au spus şi ne-au încredinţat
Că el ar fi acum ca şi un însurat.
CUCOANA ZAMFIRIŢA
Pe cinstea mea vă spun că eu nu ştiu nimică.
Tăgadă nu-i aici, căci nu am vre o frică.
Iar că postelnicul la tiţa merge des,
Aceasta eu v-o spun din toate mai ales,
Şi poate dumneaei ceva să fi vorbit,
Dar eu mărturisesc că nu mi-i priimit.
CUCOANA MĂRIOARA
O, Doamne! Şi ce vrei, să ai bărbat plăcut,
Să te mai îngrijeşti de a-l păzi din scurt
Şi de a purure să fii înmărginită
Cu o statornicie de lume părăsită!
Atunci când dumneta eşti tânără, nurlie,
Şi poţi închinători avea încă o mie.
CUCOANA ZAMFIRIŢA
Vă mulţumesc de sfat, iar eu aşa nu sunt;
Mai bine să mă-ngrop de vie în mormânt!
Pentru aceasta eu vă fac şi rugăminte
Să spuneţi tiţă-me acum, mai înainte:
Că cu postelnicul eu nu mă pot uni.
ZOIŢA
(într-o parte)
Un guralei aşa din casă ne-a goni.
CUCOANA MĂRIOARA
Apoi la mine las'; eu toate le prefac:
Pe unii îi despart, pe alţii îi împac.
ZOIŢA
Fugiţi, cucoanelor, postelnicul ne vine;
Dar ascultaţi-l cum vorbeşte el cu sine.
POSTELNICUL
(după scenă)
Cucoana trebuie să fie tot acasă;
Nici vremea nu-i acum la vizite să iasă,
Şi ceasul au sosit în care eu gândesc
Cu dumneaei prea larg de toate să vorbesc.
CUCOANA NASTASÂICA
Haidem mai repede în altă odăiţă,
Ca să scăpăm de dânsul.
ZOIŢA
Cu alt chip nu-i putinţă.
ÎNFĂŢOŞAREA III
ZOIŢA ŞI POSTELNICUL GURIIANU
POSTELNICUL
(nevăzând pe Zoiţa)
Da zău că-i curios pe toţi să-i ocoleşti
Şi pentru două graiuri pe nime să găseşti.
Am fost la hatmanul şi nu era acasă;
Iar visternicul, atunce vrând să iasă,
Nici nu m-au priimit...
ZOIŢA
Mă rog să aib iertare,
Cu cine dumneta grăieşti aşa de tare?
POSTELNICUL
A, Zoiţico, tu! Da ce mai faci, fetică?
Eu la stăpână-ta am vorbă mititică:
Pe mine dumneaei m-au fost însărcinat
Să fac câte ceva; dar nu am apucat
A isprăvi nimica. Închipuieşte-ţi, zău,
De astăzi dimineaţă de când alerg mereu
Pe bieţii căişori i-am obosit de tot
Şi butca mi-au stricat potcitul cel de pod,
La Trisvetitele am fost la liturghie;
De-aici m-am repezit un ceas pe la agie;
Apoi la Podu-Roş, apoi prin Păcurari --
Ia judecă, mă rog, ce sărituri tot mari.
De-aice am vroit să mă arăt la Curte;
Dar acolo văzând că sunt trăsuri prea multe,
Nici nu m-am pogorât. M-am dus la vistierie;
Am fost pe la Divan, am fost prin Sărărie,
Am fost prin Tătăraşi...
ZOIŢA
Asemene şi eu,
De astăzi dimineaţă de când alerg mereu;
Pe jos pe la feciori, pe la găinărie,
De-aici la cuhnii, de-aici la chelărie,
Apoi pe la cămări, apoi la garderob,
Ba scoate rochia, ba scutură salop,
Aleargă-n sus, în jos şi ia la toate seamă,
Mă pogărăsc pe scări, cucoana iar mă cheamă!
Norocul meu au fost că un boier limbut,
Nemăsurat deşert, şi guralei ştiut,
Fiind la dumneaei, au tot istorisit,
Încât duduca mea curat au ameţit
Ş-aşa de răul lui s-au dus şi de acasă.
POSTELNICUL
Apoi ascultă-mă, să-ţi spun eu, jupâneasă;
Aşa obrăznicie de-acum să nu mai faci,
Că te voi învăţa cu gura să mă taci.
ZOIŢA
Asemene ştiinţă nici dumneata n-o ai.
POSTELNICUL
Pricini de supărări poftesc să nu-mi mai dai.
Şi cum de îndrăzneşti să-ţi baţi de mine joc?
Atâta numai, zău, tu ai acum noroc,
Că pe stăpâna ta eu foarte o slăvesc,
Nădăjduind curând soţie s-o numesc.
Şi întru adevăr, boier aşa ca mine,
Pereche orişicui la socotinţă vine.
Dar eu am auzit ceva de Nouleţ!
Îmi pare însă greu să mă alăturez
C-un om aşa de mic şi foarte neştiut,
Ce nu-i prin casă mare la nume cunoscut.
De dânsul nu mă tem nici cât de puţintel.
(Se uită spre uşă).
Dar cum s-au nimerit de vine singur el!
ZOIŢA
Apoi fiindcă eu acum sunt de prisos,
Mă duc, lăsându-te la gură sănătos.
(Se duce.)
ÎNFĂŢOŞAREA IV
POSTELNICUL ŞI AGA NOULEŢ
NOULEŢ
(într-o parte)
Se vede cum că nu-i acasă cuconiţa.
POSTELNICUL
Mă rog, ce treabă ai la coana Zamfiriţa?
Această eu doresc să ştiu mai lămurit,
Având cu dumneata ceva şi de vorbit:
Eu, domnul meu, aud că dumneata voieşti
La însurarea mea de-aici să mă sminteşti?
Că dumneata te pui cu mine de un rang?
Aşadar te poftesc să-mi tălmăceşti pre larg
Aceste ce aud.
NOULEŢ
Mă rog de iertăciune,
Dar dumitale eu nimica n-am a-ţi spune,
Căci rangurile sunt de către toţi ştiute,
Iar slujbele apoi a mele sunt mai multe.
POSTELNICUL
Cum? Cum? Cu dumneata să fac potrivă eu?
Nicicum nu mă unesc, ferească Dumnezeu!
La Suţu am luat caftan de boierie
Când dumneata erai diac de vistierie;
Titulul meu ş-acum răsună: "Biv vel-post."!
La Putna staroste de-atâtea ori am fost;
Isprăvniciile mai toate le-am avut,
Câte o lună-două, aşa cum s-au putut;
Şi sameş te-am avut la Neamţ, mi-aduc aminte,
Pe când încă eram tovarăş cu Arvinte.
El încă au rămas, iar eu m-am depărtat:
Vistiernicu-mi era un duşman ne-mpăcat.
Aşa sunt toţi la noi: cum capătă vrun loc,
Se pierd, se nebunesc...
NOULEŢ
Ba să mă ierţi, mă rog!
Că nu sunt toţi aşa: şi mulţi boieri cinstiţi
În slujba patriei i-avem noi ispitiţi,
Cu minte vrednică de orice cabinet.
POSTELNICUL
Dar dumneata erai atuncea un băiet
Şi eu încă acum mi-aduc aminte bine
Că vărul Necolai intrase după mine,
Cu toate că nu-i bun de slujbe Necolai:
La dânsul nici să iei, nici poţi ceva să-i dai.
Un prea poznaş român, nu-şi cată de folos,
Atunci când este chip, la slujbă mai vârtos!
Măcar că are el avere de ajuns
Şi banul purure îl ţine cam ascuns.
Vro două-trei moşii de zestre au luat,
Apoi vro şase mii de gălbenaşi în aht!
Asemene un loc şi eu de mult doresc,
Nădăjduiesc acum curând să-l dobândesc.
NOULEŢ
Nu cred că dumneata cu banii te însori?
POSTELNICUL
Să ştii, boierule, c-ai mei mijlocitori
Au bună trecere oriunde voi dori:
Prin coana Safta eu pot totul isprăvi.
Dar mai vârtos fiind şi om cam greuşor!..
NOULEŢ
(într-o parte)
Ba dimpotrivă, zău, eşti încă prea uşor!
POSTELNICUL
... Căci pot să mă numesc din faşă tot boieri.
(Nouleţ arată chip de mirare).
Poţi dumneata cât vrei de-aceasta să te meri.
Zavistia la voi îi boală din născare,
Ce, după cum s-au zis, în lume leac nu are.
Aşa, doar au cei mulţi a mea învăţătură,
Sau sunt asemene ca mine buni la gură?!
De mine dascălul grecesc se tot mira:
Nici altul mai isteţ la dânsul nu era.
Ţinerea mea de minte şi duhul cu simţire
Sunt rari împodobiri vărsate de la fire.
Odată îmi spunea mătuşa mea Zoiţa
Că maică-mea m-au dus la Curte, la Domniţa,
Când eu încă eram în vârstă de un an.
(Atunci şi tată-meu intrase la Divan).
Aşa Domniţa, spun, că m-au luat în braţe
Şi către maică-mea au cuvântat de faţă
Că eu sunt rarită, o poznă de băiet...
Mirându-se aşa, m-au fost şi diochet...
NOULEŢ
Vai, ce primejdii!
POSTELNICUL
Dar nu mi-au fost nimica.
NOULEŢ
Pe mine, zău, acum mă cuprinsese frica!
POSTELNICUL
Degeaba dumneata te sparii aşa tare,
Când trebui mai ales să fii la suflet mare,
Fiindcă am să-ţi dau curând un păişor!
Acesta-i pentru mine un lucru prea uşor
Şi, dar, ca să nu scap o vreme priincioasă,
Mă duc un ceas de-aici, aproape, la o casă.
(Se duce.)
ÎNFĂŢOŞAREA V
NOULEŢ ŞI ZOIŢA
NOULEŢ
Zoiţo! Spune-mi drept: ce veste pe la noi?
ZOIŢA
Merg bine trebile. Şi, în sfârşit, apoi,
Zoiţa să trăiască!
NOULEŢ
Dar s-au vorbit ceva?
ZOIŢA
Cum nu! Duducăi eu am spus vro câteva
La care dumneaei au zis că se uneşte.
NOULEŢ
Eu încă am aflat prin cine mijloceşte
Boierul guralei.
ZOIŢA
Prin tiţa cuconiţei.
NOULEŢ
Şi pare-mi-se mie că coanei Zamfiriţei
Bătrâna pân'acum nici nu au vorovit.
Aşa, postelnicul puţin au isprăvit!
ZOIŢA
Nădejde dumneata ai bună despre mine.
Haidem însă de-aici, că guraleiul vine.
ÎNFĂŢOŞAREA VI
POSTELNICUL, CUCOANA SAFTA, CUCOANA MĂRIOARA, CUCOANA NASTASÂICA
POSTELNICUL
(Intrând, vorbeşte, aşează scaune de rând
şi se pune lângă cucoana Safta.)
Ce lucru minunat! Pe toate la un loc
V-am şi întâmpinat. Poftim, şedeţi, mă rog.
Îmi pare tare bine. Şi am un chef acum
Să vă istorisesc... Dar ce spuneam pe drum?
CUCOANA MĂRIOARA
De o persoană, cum...
CUCOANA SAFTA
(cu chip supărat)
Poftesc să-i daţi ei pace:
Femeia tânără, cum vrea aşa şi face.
CUCOANA NASTASÂICA
Eu, zău, că n-am ştiut până acum nimica.
CUCOANA SAFTA
(către cucoana Nastasâica)
Îmi pare tare rău de dânsa, sărmănica.
POSTELNICUL
Ferească Dumnezeu să cazi în gura lumii!
La ea mai nimene nu are vre un nume.
CUCOANA MĂRIOARA
Da ştiţi o noviţă?
CUCOANA SAFTA
Eu mare haz le fac.
POSTELNICUL
O, novitalele şi mie mult îmi plac.
Pentru aceasta ştiu acum vro zece eu,
Aşa de proaspete, încât...
CUCOANA NASTASÂICA
Ce Dumnezeu!
Doar cu corabia venite la Galaţi!
POSTELNICUL
Ba fără şagă, zău, mă rog să ascultaţi.
CUCOANA MĂRIOARA
Apoi dar las' întâi la mine să sfârşesc.
POSTELNICUL
Da eu într-un minunt le şi istorisesc.
CUCOANA SAFTA
Noi însă socotim să dai la dame rând.
CUCOANA NASTASÂICA
Aşa se cade drept, adevărat grăind.
POSTELNICUL
Nici îndoială nu-i, şi ce se potriveşte,
Eu sunt unit...
CUCOANA MĂRIOARA
(către cucoana Safta)
Unit, dar însă tot vorbeşte.
CUCOANA SAFTA
(către postelnic)
Noi te rugăm să taci.
POSTELNICUL
Keramo, am tăcut.
CUCOANA SAFTA
(către cucoana Mărioara)
Ce noviţă, mă rog, să spui ai început?
CUCOANA MĂRIOARA
Desară noi avem theatr moldovenesc.
POSTELNICUL
Ba zău?! Dar trebuie o lojă să năimesc.
Şi ce comedie?
CUCOANA MĂRIOARA
Subt nume "Guralei".
CUCOANA NASTASÂICA
(către postelnic)
Puteai şi dumneata o rolă ca să iei.
POSTELNICUL
Cum adică, să fiu şi eu între actiori?
CUCOANA MĂRIOARĂ
Ba nu, că gioacă toţi curat din amatiori.
POSTELNICUL
Apoi adevărat că eu puteam să gioc
Mai bine decât toţi.
CUCOANA MĂRIOARA
Şi n-ai avut noroc!
POSTELNICUL
Îmi pare foarte rău: dar este de mirare
Cum nu mi s-au făcut şi mie întrebare!
A căruia au fost aşa închipuire,
Şi, în sfârşit, apoi, a cui alcătuire?
CUCOANA MĂRIOARA
Nu trebuie dumneata aceasta să mai ştii;
Destul că la theatr desară ai să fii.
POSTELNICUL
Şi dumneavoastră cred că-ţi fi neapărat?
CUCOANA NASTASÂICA
(într-o parte)
Da eu de guralei ş-aşa m-am săturat!
CUCOANA SAFTA
Eu, însă, cum a vrea nepoata Zamfiriţa.
POSTELNICUL
Se cade negreşit să meargă cuconiţa.
CUCOANA MĂRIOARA
(într-o parte)
El singur înadins păcatul, zău, îşi cere,
Precum şi pasărea pe limba sa iar piere.
CUCOANA SAFTA
Mă rog, aţi auzit un lucru de mirat:
Zmaranda lui Fifi...
POSTELNICUL
Aşa, s-au măritat.
CUCOANA SAFTA
Da ea de douăzeci de ani îi măritată!
POSTELNICUL
Prea, prea adevărat: dar vrea să se despartă,
Ea însă singură, cum zic, ar fi pricina.
CUCOANA SAFTA
Ce treabă noi avem: a cui urmează vina?
Iar el...
POSTELNICUL
Neapărat că este cam greşit.
CUCOANA SAFTA
Oh, frate, lasă-mă să spun până-n sfârşit!
POSTELNICUL
Pardon!
CUCOANA SAFTA
De ce pardon, când n-ai lăsat pe nime
O vorbă pân' acum să isprăvească bine.
CUCOANA NASTASÂICA
Noi, zău, că trebuie să facem o tocmeală,
Ca să vorbim pe rând.
POSTELNICUL
Aceasta nu-i greşeală.
CUCOANA MĂRIOARA
Şi cine va avea aşa fel de nărav,
De strică vorbele, să deie mare ştraf.
POSTELNICUL
Cum? Ştraf?
CUCOANA NASTASÂICA
Mai lămurit zicând, un rămăşag.
POSTELNICUL
Din partea mea, eu zic: pre legea mea că tac.
CUCOANA SAFTA
Aşadar, să vă spun: Zmaranda lui Fifi,
Precum am auzit, în vârstă mai a fi
De patruzeci de ani — şi vrea să se despartă.
POSTELNICUL
Se înţelege, dar, că este vinovată.
CUCOANA NASTASÂICA
Apoi plăteşte ştraf.
POSTELNICUL
Da pentru ce, mă rog?
CUCOANA SAFTA
Arhon postelnice, da taci, aşa-ş te rog!
CUCOANA MĂRIOARA
(într-o parte)
Că nu-i de şagă, zău.
POSTELNICUL
Eu nici n-am zis nimica,
Iar vorba au stricat cucoana Nastasâica.
CUCOANA NASTASÂICA
Aşa! Ba să mă ierţi!
POSTELNICUL
Ba dumneata!
CUCOANA NASTASÂICA
Ba nu!
Eu numai am vorbit...
POSTELNICUL
La ce mai zici că nu!
CUCOANA SAFTA
Apoi s-au înţeles, postelnice, că vrei,
Ca supărându-ne, în râs să ne şi iei.
POSTELNICUL
Nu râd, ci mai vârtos zic, zău, că-i un păcat
Cum de adeseori la noi se tot despart.
Ţi-i milă să priveşti trei rânduri de copii
Prin casă pe la mulţi.
CUCOANA MĂRIOARA
Că mulţi sunt văduvoi, cu văduve luaţi?
Pentru aceasta au copii aşa vârstaţi.
POSTELNICUL
Prea bine. Dar apoi, acei ce se despart
Şi între dumnealor copiii săi împart?
CUCOANA SAFTA
În lume întâmplări, precum şi pe la noi,
Sunt multe.
POSTELNICUL
Iar eu zic: că-i veacul de apoi.
Prin Agathangheton aşa se hotărăşte.
CUCOANA NASTASÂICA
(într-o parte)
De toate ştie el, şi toate le vorbeşte.
POSTELNICUL
Eu încă când eram la dascălul grecesc
Aveam odată gând pe tot să-l tălmăcesc.
CUCOANA MĂRIOARA
Aţi auzit, mă rog, că starea lui Bandat,
Acum de creditori se vinde prin mezat?
CUCOANA SAFTA
Aşa am auzit.
CUCOANA NASTASÂICA
Şi eu.
POSTELNICUL
Iar eu nu cred,
Măcar cu ochii mei aceasta să o văd.
Şi nici îi de crezut: aşa avere mare
Ca pentru datorii să intre la vânzare.
CUCOANA SAFTA
Aşa-i când cineva se prea îndatoreşte.
CUCOANA NASTASÂICA
Mă rog, acest Bandat cu cine se rudeşte?
POSTELNICUL
Cu mine şi cu alţii; căci el se trage drept
Din neamul lui Onaş, ce-au fost vel-logofet
La Dragoş voievod, întâi la noi venit.
Eu spiţa neamului o ştiu prea lămurit:
Feciorul lui Onaş, zău, nu-mi aduc aminte,
Îmi pare că au fost... (tuşeşte) aşa, aşa: părinte
Lui hatmanul Lupaş. Acesta au făcut
Pe Iane vornicul, din care s-au născut
Petrică biv vel-post. — Iar hatmanul Matei,
A lui Petrică fiu, au răposat holtei.
CUCOANA NASTASÂICA
Şi spiţa neamului apoi s-au isprăvit.
CUCOANA SAFTA
Aşa.
POSTELNICUL
Ba nu!
CUCOANA MĂRIOARA
Da cum? Că singur ai vorbit...
POSTELNICUL
Ce fel?..
CUCOANA SAFTA
Da zău, aşa...
POSTELNICUL
Ferit-au Dumnezeu!
(Trage tabac.)
CUCOANA MĂRIOARA
(într-o parte.)
Eu nu pot să mai şed: mă doare capul rău.
(Se duce.)
ÎNFĂŢOŞAREA VII
Tot aceia, afară de CUCOANA MĂRIOARA
POSTELNICUL
Greşeala mea era aice din grăbire,
Fiindcă eu vorbesc cam iute de la fire.
CUCOANA NASTASÂICA
(într-o parte)
Ba iute! Ba prea mult şi prea nesuferit!
POSTELNICUL
Eu însă pân'acum nici nu am isprăvit:
Petrică au avut un frate — pe Matei,
Iar fiu al lui au fost paharnicul Andrei.
Acesta au născut pe stolnicul Stoian.
Acesta, pe Gavril. Acesta, pe Vârlan.
Vârlan...
CUCOANA SAFTA
Cu toţi ai lui... Mai lasă-i, zău, acum,
La dracul să-i mai ia.
POSTELNICUL
În scurt, dar, să vă spun:
Că de pe maică-mea eu sunt un strănepot
Spătarului Vârlan.
(Suflă nasul.)
CUCOANA SAFTA
(într-o parte)
Să-l mai ascult nu pot.
(Se duce.)
ÎNFĂŢOŞAREA VIII
POSTELNICUL ŞI CUCOANA NASTASÂICA
POSTELNICUL
Acel spătar Vârlan era un om poznaş,
Limbut cât vrei să zici, ba încă hărţăgaş.
(Tuşeşte.)
CUCOANA NASTASÂICA
(într-o parte)
Şi strănepotul lui îi seamănă prea mult,
Încât nici eu de-acum nu pot să-l mai ascult.
(Se duce.)
ÎNFĂŢOŞAREA IX
POSTELNICUL
(Neînsemnând că au rămas singur, spune înainte.)
El însă au trăit, cum spun, mai mult la ţară,
Umblând necontenit, şi iarnă, mai şi vară,
Prin codri la vânat; dar da cu puşca bine --
O puşcă de a lui se află şi la mine.
ÎNFĂŢOŞAREA X
POSTELNICUL ŞI ZOIŢA
(În vârful degetelor vine şi stă după scaunul lui.)
POSTELNICUL
(Neînsemnând, spune înainte.)
Şi zic că ar fi fost un om de tot voinic:
Spătos, la umăr lat, de trup însă cam mic.
Tătarii se temea de numele lui mult,
Fiindc-adeseori vrăjmaş i-au mai bătut.
O vorbă, mă iertaţi, de dânsul au rămas,
Zicând că de femei el nu făce vrun haz.
ZOIŢA
(de după scaun)
Din partea mea zic: Zău că nu m-am supărat!
POSTELNICUL
(sărind de pe scaun)
Mă rog! Da tu ai fost? Ce lucru de mirat!
Cucoanele s-au dus şi m-au lăsat cu tine?
Îmi pare foarte rău şi nici le şade bine,
Că vorba dumnealor m-au ameţit de tot.
Apoi adevărat acum a zice pot:
Că cel mai fericit la o femeie dar,
Să nu vorbească mult.
ZOIŢA
Aceasta în zadar!
Şi tocmai dumneata o zici aşa de tare?
Când singur ai şi scos cu vorba din răbdare...
POSTELNICUL
Ferească Dumnezeu! Îţi spun prea înadins,
Că eu ca oamenii nici gura n-am deschis.
Dar, în sfârşit, mă duc.
ZOIŢA
(Oprindu-l.)
Îngăduie, mă rog.
Poftim un răvăşel.
POSTELNICUL
(Uitându-se deasupra răvaşului.)
La mine! Din ce loc?
(Dispecetluind, citeşte răvaşul tare şi repede.)
"Cu frăţească dragoste mă închin dumitale, arhon postelnice!
Persoana ştiută dumitale m-au însărcinat pe mine să-ţi
scriu că dumneata foarte necuvenit ai împrăştiet în lume
veste pentru însoţirea dumilorvoastre, acea ce poate avea
fiinţă numai în singură părerea dumitale. Aşadar, te pofteşte
pe dumneata ca să părăseşti o asemene zadarnică vorbă şi să-i
dai de acum înainte bună pace, fiindcă dumneaei nici odinioară
nu este hotărâtă a merge după un aşa om, carele nu-şi poate
păzi gura sa. Iar eu sunt a dumitale ca o sor'; Mărioara Spă-
tăreasă".
ZOIŢA
Eu cred că dumneata nu eşti prea bucuros
De un asemenea răvaş nepriincios.
Dar ce să facem, zău, aşa se nimereşte,
Cum soarta omului în lume hotărăşte.
POSTELNICUL
Da eu am înţeles a cui şi fapte sânt
Şi peste nas apoi frumos să-i dau am gând,
Fiind încredinţat că toate le prefac
Ş-asupră-mi dragoste în silă pot să fac,
Când coanei Saftei eu voi pune înainte
Din cele ce-am vorbit vro câteva cuvinte.
ZOIŢA
Zău, nu ştiu ce va fi, iar eu nădăjduiesc
Pe aga Nouleţ stăpân ca să-l numesc.
TE-AR MAI PUTEA INTERESA
