Alecu Văcărescu

În flacăra care mă arz

În flacăra care mă arz
În loc de chinuri şi necaz
Găsesc tot mângâiere,
Dulceaţă şi plăcere.

Ca pervaneoasa am ajuns
Nu e vrun lucru de ascuns,
Singur alerg de voie,
În foc fără nevoie!

Când nu te văz, îngheţ de frig,
Voi să te văz şi să mă frig!
A ochilor tăi rază
Îmi place să mă arză!

În focu-ţi când mă prigoresc,
Atunci îmi pare că trăiesc!
Atunci mă ştiu cu viaţă,
Aminteri sunt de gheaţă.

Această parte mi-am ales
Din flacără-ţi să nu mai ies!
Nu voi să am scăpare
D-un foc ce rai îmi pare!

Să arz trăind, să mor arzând!
Şi-al tău obraz numai văzând,
Să-mi pară focul viaţă,
Şi moartea o dulceaţă!

Aşa m-am hotărât să fiu
Cât voi trăi, cât voi fi viu,
În piept purtându-ţi focul,
Să-mi fericesc norocul!

Iar când pă urmă voi muri,
Nici între morţi nu voi feri
D-a spune la oricine
C-aşa ţi se cuvine.