Alexandru Macedonski

La visul profan

Frumos ca îngerii din cer
E visul ce-n adânc mister
Urzesc!

În mii de feluri îl prefac,
Căci albele conture-mi plac.
O! Vis frumos, cât te iubesc!

Când din-nălţime te cobori
Cu ochii tăi scânteietori,
O! vis,

Vis parfumat de buze dulci,
Tu vii cu mine să te culci,
Ş-alunec în al tău abis!

Frumos cum nu e pe pământ
Nici om, nici cuget, nici cuvânt,
Vis alb

Încoronat de primăveri,
Că te iubesc n-o ştii de ieri
Nici tu, nici corpul tău rozalb.

În schimb de mă iubeşti şi tu
Fiindcă soarta nu putu
Să-mi ia

Nici inimă, nici ochi, nici minţi,
Oh! strânge-mă la sâni fierbinţi,
Să nu mai simt durerea mea.

Fă-mi loc în floarea ta de crin
Să nu m-ajungă alt suspin
Decât

Suspinul unei voluptăţi
Într-însul cu eternităţi,
Ce sunt scutite de urât.

Primeşte-n ochii tăi profunzi,
Privirile să mi le-ascunzi...
Voiesc

Să mai sărut cum sărutam,
Să-ţi dau tot sângele ce am
Şi sub plăceri să-nnebunesc!

Iar când vom fi transfiguraţi,
Ca doi columbi înaripaţi,
În sus

Luând-o prin văzduhul alb,
Eu corp albit, tu corp rozalb.
Să dispărem către apus!