Editura Global Info / Literatură

Alexandru Odobescu

Apolon în Delos

Din ţară în ţară rătăcea biata zână Leto sau Latona, plină de temeri şi de durere, pentru că nici o ţară şi nici o cetate nu voia să-i dea un locşor, unde să trăiască în pace. Toate locurile, dăruite de zei cu belşug, aveau frică de urgia zeiţei Hera, care era duşmană neîmpăcată a bietei zâne Latona.

Din insula Cretei, ea trecuse la Atena, din Atena la Egina pe plaiurile Pindului şi ale Atonului, de acolo prin insulile întinsei şi albei mări a lui Egeu, de-a rândul, prin Skyros, şi Imbros, şi Lemnos, şi Chios cea mai frumoasă din toate, cerând pretutindeni un adăpost. Dar în deşert se rugase ea de toate aceste pământuri ca să o primească a se aşeza în sânul lor. Nicăieri nu cutezase a o primi.

În sfârşit ea ajunse şi până la mica insula pustie din Delos şi-i făgădui că dânsa va dobândi în viitor o neasemuită mărire, dacă va voi să o adăpostească pe ţărmurile ei. Ea îi vorbi într-astfel, înălţând glasul din depărtare: – „Ascultă-mă cel puţin tu, insulă din marea adâncă! De vei îngădui tu ca Latona să se aşeze cu locuinţa pe pământul tău, va veni un timp când toate popoarele lumii vor pluti cu drag spre tine şi vor aduce în sânul tău tot felul de avuţii. Căci pe pământul tău voi naşte pe Febus Apolon, domnul luminii şi al vieţii; iar atunci, oamenii toţi vor veni aci ca să afle voinţele lui şi să câştige prin daruri a lui bună priinţă”.

Insula Delos răspunse: – „Zână Latono, tu făgăduieşti lucruri mari: dar se aude zicându-se că puterea lui Febus Apolon are să fie aşa de mare, încât lumea întreagă abia o să-l încapă, şi că nimic pe lume nu-i va putea sta împotrivă şi că abia dacă lumea întreagă îi va fi de ajuns. Apoi, uite-te şi vezi cât e de îngust şi de sterp cuprinsul meu. La mine, vai! n-ai pe ce să pui ochiul. Deci, mi-e teamă că lui Apolon îi va fi urât pământul meu pietros şi sterp. El, de aci se va duce în vreo altă ţară mai plăcută, unde i se vor înălţa templuri măreţe, şi atunci avuţiile pe cari tu mi le făgădueşti, el le va hărăzi altor popoare; iar eu, biet, voi rămâne tot părăsită şi pustie!”

Dar zâna Latona se jură pe cerurile fără margini de pe capul ei, pe pământul nemăsurat ce o împresoară, iar mai cu seamă pe negrele ape ale râului Stixul, care scaldă poalele Iadului, se jură că în Delos va fi negreşit adăpostul sfinţit al lui Febus Apolon, şi că de-a lungul anilor scumpe miresme vor arde pe altarele lui.

Astfel se întâmplă ca Latona să-şi afle repaosul în mica insulă Delos, unde se şi născu, curând după aceea, zeul strălucit Febus Apolon.

Mare fu atunci bucuria printre zeii nemuritori, cari locuiau în Olimp şi tot aşa de mare printre oamenii de pe pământ, când toţi din toate părţile văzură faţa lui zâmbitoare răsărind din apele mări pe cerul înveselit.

Templul cel de căpetenie al zeului luminii fu înălţat în Delos, şi mereu de prin toate ţările, veniră acolo popoarele ca să ceară de la dânsul prevestiri sau oracole, şi să închine la altarele lui victime numeroase şi daruri bogate.

Bucureşti, 1887.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA