Editura Global Info / Literatură

Alexandru Vlahuță

Noapte de iarnă

Vântul şuieră în noapte, vaiete bocesc prin ramuri,
Înteţit omătu-n spulber bate zuruind în geamuri;
Vălmăşag de glasuri strigă prin văzduh. Eu, la căldură,
Povestesc singurătăţii — luând vorbelor măsură —
Cât de mici şi cât de albe-s mâinile iubitei mele,
Şi ce dulce mi-e robia când mă-nlănţuie cu ele.

Şi cum stau aşa-n migala rimelor viclene, iată
Că în liniştea odăii simt, ca o suflare-nceată,
Lunecarea unei umbre... Un moşneag îmi stă-nainte;
Zgriburit de frig spre mine tinde mâinile lui sfinte,
Ca desprinse de pe cruce — mâini de trudă şi-ndurare,
Mâini ce poartă semnul jertfei şi-al durerii seculare —
Şi-nţeleg, fără să-mi spuie, cine-i, şi de ce-a venit...
Ca un vinovat, privirea în pământ mi-o plec smerit,

Şi-n tăcere-ascult cum ninsul picură topit în păru-i...
Veche temniţ-a minciunii, sub ce adevăr te nărui !
Tot e nou. Pe-o lume nouă mândru soarele răsare.
Preot săvârşind o taină în altar moşneagul pare;
Iară mâinile lui goale eu de daruri le văd pline.
Şi pe când altă fiinţă simt că se deşteaptă-n mine,
Pe când gura mea-ncleştată un cuvânt nu poate spune,
Toate gândurile mele se prefac în rugăciune...

Flacăra, an. I, nr. 16, 4 februarie 1912

TE-AR MAI PUTEA INTERESA