Alexandru Vlahuță

Sonet (Dar nu-nţelegi că e cu neputinţă)

Dar nu-nţelegi că e cu neputinţă
O clipă să mai gust din cele duse?...
Cu farmecul durerilor răpuse,
Din preajmă-mi fugi, deşartă năzuinţă!

Astâmpără-te, dor de vremi apuse,
Prilej de nesfârşită suferinţă!...
S-a stâns, cum nici n-ar fi avut fiinţă,
Frumosul vis, ce-atât de drag îmi fuse!

Uitare, vin' cu liniştea ta dulce,
Zi gândului că-i ceasul să se culce:
E noapte, stânge lampa amintirii;

Lumina-i bate-n criptă de morminte...
Întunec-o, s-adorm de-aci-nainte,
C-am zis de mult adio fericirii!