Editura Global Info / Literatură

Artur Stavri

La ţară

Se razămă pe dealuri un cer de flacări, sara; —
Şi-n sat la geamuri roşii amurgu-şi bate para
De crezi că arde focul; la pomi, prin crengi, te-nşală
Şi cuiburi de jăratec şi fire de beteală...

Prelung şi rar din luncă s-aud tălănci sunînd —
Şi-i un miros de iarbă cosită de curînd.
Din deal câruţi, prin nouri de colb aprinşi de soare,
Ţin drumul şi se-ndreaptă spre sat în goana mare.

Din ţarină sătenii vin osteniţi acasă;
Ard focuri prin fîneţe că-s mulţi rămaşi la coasă;
Auzi ici-colo doine şi dulce să-nfioară
Nelămuritul freamăt al liniştei de sară.

Se zugrăvesc în negru pe cerul luminat
Şi plopii nalţi şi turnul bisericei din sat,
Vezi cumpăna fîntînei şi streşinele joase
Şi berzele stînd drepte într-un picior pe case.

Prin vişini stol de vrăbii îşi cîntă sara bună;
Oprită-i roata morii şi toaca nu mai sună —
Si de pe dealuri gîşte sburînd pripit se lasă
Gălăgios devale si cad greoiu pe-acasă.

În fiecare curte se-nalţă nori de fum
Şi-n jurul mesei roată sătenii şed acum
De-şi spun nacazuri multe şi rare bucurii -
Şi cad apoi pe gînduri cu ochii la copii.

Dar umbra sărei creşte, se-ntunecă mai tare —
Si pomi şi streşini, toate, par cufundate-n mare
Că nopţile pe toate le-neacă la un loc;
Rămîne doar în zare o geană ca de foc...

Jăratecul la vetre s-a stins pe nesimţite
Şi-auzi mişcare numai în staulul de vite.
Pe prispă dorm sătenii şi rar pe la-nserat
Clipesc la geamuri roşii opaiţele în sat.

De-asupra tuturora-i o linişte adîncă
Si doar pe la portiţe în taină mai vezi încă
Flăcăi si cu fecioare tiptil-tiptil s-adună
De-şi prind în vorbe dorul, îşi spun de cîte-n lună.

Târziu, cînd totul pare în dulce somn şi-n pace,
Cîţi ochi nu-s arşi de lacrimi în casele sărace...
Cătunul trist se-ntinde cernit de noapte-acum...
A mort şi-a sărăcie un cîne urlă-n drum.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA