Octavian Goga

Cântece

Sus la cârciumă-n Dealu-Mare
De trei zile ţin soboru...
De trei zile beau şi-mi zice
Din lăută Laie Chioru!

De trei zile, măi copile!
Doru-i greu şi jalea-i multă.
Şi tot zice, să le-aline,
Laie Chioru din lăută.

Zi, măi Laie, înc-un cântec
De-o cămaşă cu altiţă
Şi de-un drac cu ochii vineţi,
De-o Aniţă-cârcimăriţă.

C-a trecut şi postul mare
Şi moşia mi-e arată,
Şi crâşmaru-i dus la târguri...
– Foaie verde, foaie lată!

Zi, măi Laie, – de-o bălaie
Cu trupşor subţire, nalt...
Tu c-un ochi nu vezi, ţigane,
Să-l închizi şi celălalt!...

Măi crâşmare, Niculaie,
Ce mai zici de lumea asta?
Dumnezeu să-ţi ţie vinul,
Şi norocul, şi nevasta!

Cum mai umblă târgurile?
Băutura-i acră, vere,
Dar ţi-e harnică nevasta,
Arz-o focul de muiere!

Bea şi tu cu mine astăzi,
Că eu beau să-mi stâmpăr doru',
Parcă-i alta lumea asta
Când ne zice Laie Chioru.

Laie Chioru – bată-l Domnu' –
El nu vede toate cele;
Ştie două din lăută:
Una-i dor, şi una-i jele.

Când de dor ne zice Laie,
Tremură cupa pe masă;
Când de jale cântă Laie,
Zboară cupa pe fereastră.

Şi-aş aprinde-atuncea satul...
Să-l vad pară, vâlvătaie...
– Ochii vineţi foc să-i arză...
Măi crâşmare Niculaie!

Bea şi dumneata, părinte,
Dumnezeu să-ţi ţie darul, –
Să mai poţi ceti psaltirea
Să mai poţi goli paharul.

– Că noi bem de patru zile
Cu crâşmarul, umfle-l zmeii,
Bem, părinte, ca la nunta
De la Cana Galileii.

Ce-ar mai fi de lumea asta
– Zice-alaltăieri vecinul, –
Ca la nunta de la Cana,
De-am găti din apă vinul?

N-ar fi bine, măi vecine!
N-ar fi crâşme-atunci deloc,
Şi crâşmarul Niculaie
Nu s-ar duce-n iarmaroc...

N-ar mai fi nici Laie Chioru,
Ţie-l paza Maicii sfinte,
Nici Aniţa-cârcimăriţa.
Şi ne-am prăpădi, părinte!...

Lună, lună, stea vicleană,
Neam de fire de vădană,
De ce dorurile mele
Spusu-le-ai la stele?

Stelele, sus, călătoare,
Fete mari, clevetitoare.
Mi-au dus vântului oftatul
Şi mă ştie satul.

Dorurile mele
N-au întruchipare,
Dorurile mele-s
Frunze pe cărare...
Spulberate şi strivite frunze pe cărare.

În zadar le caut
Visurile mele,
Strălucită salbă,
Salbă de mărgele...
Minunată şi pierdută salbă de mărgele.

Tot ce-mi ţese noaptea,
Zorile-mi destramă,
Mi s-a dus norocul...
Nu-l mai plânge, mamă...
La icoana Preacuratei, nu-l mai plânge, mamă.

Fată mare, fată mare,
Călătoare printre stele,
Vin la tine-n miez de noapte
Toate visurile mele.

La fereastra ta, şirete,
Bat din aripi de mătasă,
Fată mare, fată mare,
Lasă-le să vie-n casă.

Tremurând să treacă geamul,
Se înşiruie mărunte
Pe şuviţa de pe tâmplă,
Pe şuviţa de pe frunte.

Fată mare,-n zorii zilei
Te-a vedea seninul soare,
Strălucind cu o cunună
De albe mărgăritare.