Cezar Bolliac

Răsunet la Hora Unirei, de V. Alecsandri

Vin’ să strîngem mînă-n mînă,
Toţi c-o inimă română,
Şi să-ntindem danţ premare,
L-a unirii-ne sărbare!

Piară cei ce ne-nvenină,
Trîntori, viespe din stupină!
Între noi să nu mai fie
Decît fraţi şi veselie.

Măi bădiţă moldovene,
Prinde-te cu mine, nene,
Ca să fim într-o unire
Şi la viaţă şi-n pieire!

În unire-avem putere;
Altfel nu putem, măi vere!
Şi duşmanul se sfieşte
Văzînd pe român că creşte!

Suntem gemeni, măi fîrtate,
Din părinţi într-o dreptate,
Ca doi ochi la semănare,
Ca doi brazi la înălţare.

Cum te chemi, aşa mă cheamă;
Ce te temi, d-aia mi-e teamă;
Îmi eşti frate şi-ţi sunt frate,
În noi doi un suflet bate.

Ai la Milcov cu grăbire,
Să-l secăm dintr-o sorbire,
Şi să tragem danţ premare
Peste vechile hotare.

Şi s-aducă sîntul soare
Ş-acea zi de sărbătoare:
Danţu-n horă s-ocolească
Toată ţara românească!

Ascultaţi! Răsună valea!...
De pe Prut şi de pe Jiu,
Vin românii, negresc calea;
Vin în cete mii de mii.

Munţii i-ar surpa, d-ar vrea-o,
Că-s ca holdele de grîu!
D-ar fi Dunărea, ar bea-o,
Dar o poznă de pîrîu!

Nu clipiţi în zi de Paşte,
Liliecilor spurcaţi!
Soboli, Cristuleţul naşte!
În pămînt vă adîncaţi!

Cîţi sunteţi cu frunţi senine,
Inimi calzi, de neam români,
Credeţi că-n unire-i bine;
N-avem teamă de păgîni.

Să ne facem ţară mare
Şi unită într-un stat!
Cine-i mare e şi tare;
Cine-i tare-i respectat.

Nu tot doine şi jelire,
Nu tot plîns şi suspinat,
Nu tot frică de pieire
La-orice vînt a adiat.

Uite-n sus şi mergi d-a dreptul
Spre vrăjmaşul ce-o căta
Să-ţi nesocotească dreptul
Şi să calce ţara ta.

Dreptu-ne de apărare
Europa l-a prescris.
N-avem nici o-mpiedicare:
E-n tractatul din Paris.

Europa azi ne cere
Ce dorim să arătăm.
Fraţi, sculaţi-vă-n picere
Şi cu toţii să strigăm:

Cerem toţi şi vrem Unire!
N-aşteptăm nici un minut;
Mîine-om sta la chibzuire
Ce mai este de făcut.

Cel ce cere dezunirea
Nu-i bun nici stăpînitor;
Ala vrea în veci robirea;
E un mîrşav trădător.

Buciumul, Paris, 1857, nr. 2