Editura Global Info / Literatură

Constantin Negruzzi

La M***

Cât e de crud, să te-afli între ai tăi străin!
Eliad, Visul

Copilă tinerică, frumoasă ca plăcerea,
De ce voieşti să afli cumplitul meu necaz?
Ah! numai aste lacrimi îmi pot curma durerea.
Când vin ca roua dulce de-nundă-al meu obraz.

Întrebi care e chinul ce darmă-a mea junie?
De ce privirea-mi tristă se pleacă spre pământ?
Amara mea durere, ah! nime nu o ştie,
Şi nime nu va şti-o păn-voi intra-n mormânt.

O inimă ce simte e vrednică de jale,
Ca floarea cea plăpândă ce creşte pe-un ţărm sec,
A patimilor vifor uscând frunzele sale,
O lasă veştezită de-o calcă toţi câţi trec.

Nici ura, nici amorul, nici lumea-nşelătoare
Ce ne-ncetat m-adapă cu fiere şi venin,
Nu pot să facă altă decât să mă omoare.
Dar însă... nu-s aceste ce-mping al meu suspin.

Aceea care trista-mi viaţă-nourează,
E un secret ce zace în inimă-mi ascuns,
Iar raza bucuriei în veci nu-l luminează,
Şi dulcea mângăiere în ea nu a pătruns.

. . . . . . . . . . . . . . . . .

De n-aş fi simţit poate aş fi şi eu în lume
Asemene cu alţii ce au al ei favor,
Ce orbi de fumul slavei îşi cumpără un nume
Vânzându-şi conştiinţa şi Dumnezeul lor.

Eu nu am fost ca dânşii, de-aceea-n suferinţă
Petrec, lipsit de toate plăcerile lumeşti,
Dar cugetul îmi spune că n-oi avea căinţă,
C-am fost şi eu unealtă la rele omeneşti.

Viaţa-mi negurată tu poţi s-o faci senină,
Copilă tinerică, cu îngrijirea ta;
Când văd ochii tăi umezi, zâmbirea ta cea lină,
Aş vrea — de-ar fi putinţă — durerea-mi a uita.

Şi toate-mi par frumoase, să fiu numai cu tine,
Dumbrava, râul, câmpul, azurul cel ceresc.
Când seara luna iese, şi tu eşti lângă mine,
Mai mare fericire pe lume nu doresc.

Dar — nu-ntreba pricina ce darm-a mea junie,
De ce privirea-mi tristă se pleacă spre pământ;
Amara mea durere, ah, nime nu o ştie,
Şi nime nu v-a şti-o păn-voi intra-n mormânt!

Curier de ambe sexe, nr 10, august 1839

TE-AR MAI PUTEA INTERESA