Editura Global Info / Literatură

Dimitrie Bolintineanu

Elegie

De lacrimi înfocate, vai! genele-mi sunt pline
Şi mâna-mi acum rece pe harpă a-ngheţat;
Străină mi-este lumea d-acuma pentru mine,
Căci ce-am iubit în viaţă ca visul a-ncetat.

Aveam un frate tânăr a căruia junie
Ca râuşor de lapte luase cursul lin,
Ce în a sa ferice, plăcere, bucurie,
Zicea cu vorbă dulce: „Eu nu voi să suspin!"

Aveam şi-un tată încă, amic cum şi părinte,
A cărui gene albe în plâns au fost albit.
Dar vai! ei dorm acuma în tristele morminte,
Copilul lângă tată, precum au vieţuit.

Iubeam o copiliţă, o tânără suflare,
O floare matinală ce creşte surâzând,
Ce fără să adune în viaţă-o sărutare
În dimineaţa vieţii a încetat cântând.

Tot ce-am iubit în lume a încetat din viaţă,
Şi iarba primăverii sub paşii-mi s-a uscat;
Al vieţii mele soare s-a stins colo în ceaţă
Şi anii mei de tineri în dor s-au întristat.

Eu am trecut ca floarea aici în astă lume,
Dar inima-mi zdrobită atât a pătimit!
Ah! d-aş fi fost o floare purtând un dulce nume,
Aş fi trecut prin viaţă şi n-aş fi suferit.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA