Editura Global Info / Literatură

Dimitrie Bolintineanu

Fecioara de la Prut

Bogdan întâlneşte în dumbrava lată,
Rătăcind sub arbori, un bătrân c-o fată.
Cel bătrân pe capu-i poartă păr d-argint.
Sub trei răni deschise umblă suferind.
Fata pare-n doru-i ca o sărbătoare
Ce străluce-n umbra grijii trecătoare.
Valuri dulci de purpur neacă-ai feţei crini,
Ochii-i de durere şi de plâns sunt plini.
Părul ei cel galben albu-i sân sărută
Şi-astfel sărutându-l, faţa-i împrumută.

— „Doamne! Ţara piere... Bine ai venit!"
Zice... Dar sub doru-i cade... a murit.
Fiie-sa-l susţine... Doru-i nu vorbeşte,
În torent de lacrimi nu se răspândeşte,
Dar cu suflet mare astfel a vorbit:
— „Mi-au ucis tătarii mândrul meu iubit!
Astăzi, iată, piere chiar al meu părinte!
Peste toată ţara seamănă morminte!
Dar voi nu combateţi, nu sunteţi români!
Aruncaţi mai bine armele din mâini!"

Zice. Dar tătarii p-acolo-nnorară.
Domnul va să fugă prin păduri de ţară.
Fata smulge arcul unui luptător
Şi-n tătari s-aruncă cu sufletu-n dor.

La această faptă ei se ruşinară
Şi-nturnând toţi caii, spre tătari plecară.
Iar tătarul fuge. Domnul stă mirat
Nu-nţelege fuga cum s-a întâmplat.

O fecioară blondă către dânsul pare
Şi-i aruncă capul hanului cel mare.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA