Dimitrie Bolintineanu

Fecioara dimineţii

Văzui fecioara, vis răpitor!
De dimineaţă lângă-al ei mire;
Plină de viaţă, de fericire
Dorinţe d-aur, extaz, amor.

Pe alba-i frunte purta cunune
Şi p-a sa faţă roze şi crini
De tinereţe, de viaţă plini,
Îngânau dulce inima-i jună.

Purpura dulce şi poleită
De dulci surâderi se legăna
Pe mica-i gură precum ar sta
P-o roză o rază, dulce-aurită.

Şi fiecine zicea răpit:
Iată mireasa lângă-al ei mire!
Oh! bucurie! O, fericire!
Natura toată dulce-a zâmbit.

Dar seara vine, şi pe pământ
Văzui fecioara, cine va spune?
Făr-alte roze şi-alte cunune
Decât acelea după mormânt.

Văzui mormântul făcându-i cale
Şi cum se-nchise pe sânu-i blând,
Văzui uitarea vesel ştergând
Din calea vieţii urmele sale.