Editura Global Info / Literatură

Dimitrie Bolintineanu

Gherghiţa

Pe o vale-ntinsă, luna de prin nori
Varsă valuri d-aur peste luptători.
Unii-n somnul dulce sufletele lasă,
Alţii-nşeală timpul bând voioşi la masă,
Alţii-nfrână caii, spăl armele lor
Sau revarsă-n noapte doine dulci de dor.

Dar Vlăduţă-vodă stă sub cort şi spune
Vorbe de mirare doamnei sale june:
— „Fiecine cată tronul domnitor
Şi străinu-i face mână d-ajutor.
Poate că să-nvingem armia maghiară,
Însă vom aduce pacea dulce-n ţară?
Noi neavând putere, turcii-ntărâtăm
Şi cu chipu-acesta tara o trădăm!"

Zice... Cum un şarpe ce, călcat, se-nalţă,
Doamna, turburoasă, capul său realţă.
Arde-n frumuseţe, viaţă şi mânie,
Ca un arc în ceruri printre vijelie!...
Ochii-i plini de lacrimi şi langor ceresc,
Într-un râu de patimi se re-nvieţuiesc:
— „Când al nostru suflet înrobit se-nchină,
Orice cuget nobil ni se pare crimă.
Forţa sufletească, foc dumnezeiesc,
Să nu se măsoare pe lut omenesc!
Vulturii ce-atacă tauri cu turbare
Măsură curajul cu-a lor turmă mare?
Tu-ţi ascunzi cu-aceasta slăbiciunea ta;
Moartea nu se cade spaima ţie a-ţi da!
Cela ce de moarte se codeşte foarte,
Poartă-n al său suflet semn amar de moarte.
Astfel muritorul ce-anii grei insult,
La numirea morţii tremură mai mult.
Să dorească viaţa robul ce roşeşte,
Când să fie liber inima-i gândeşte!
Cei bravi nu vor viaţa când pe muritori
Ea nu varsă dulce drăgălaşe zori!
Fenixul, se zice, când îmbătrâneşte,
Se-nconjoară-n flăcări şi se-ntinereşte.
Astfel nasc românii chiar prin moartea lor,
Căci ei sunt din neamul celor ce nu mor."

Zice. Cerul nopţii luce sub lumină.
De discursul doamnei, domnul se-ndivină.
Dă semnal de luptă... bate pe maghiar
Şi cu moarte-l sparge până la hotar.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA