Editura Global Info / Literatură

Dimitrie Bolintineanu

Odalisca

Sub o durere-adîncă sărmanu-mi suflet geme
Şi ochii-mi varsă lacrămi! D-ar fi s-aleg din dor
Şi din mormîntul negru de care tot se teme,
Mai bine-aş vrea să mor!
În fundul astii inimi deşertul se-ntroduce,
Şi nimenea nu ştie! Şi cui voi spune eu?
Şi cine mă ascultă, o, Dumnezeul meu!
Ce suflet bun şi dulce!
Iluziuni de viaţă, d-amor ce ne îmbată
Pe sufletu-mi adesea se lasă şi plutesc
Ca focul dimineţii pe marea azurată;
Dar, vai! se risipesc!
Adînca întristare pe viaţa mea, vai! zace!
Şi nici o mînă dragă nu şterge plînsul meu!
Şi cine poate stinge un dor atît de greu,
Ferice a mă face?
Dar tu puteai a face să piară-această ceaţă,
Să-ntorci inimii mele iluziile dragi,
Să dai plăcere lumii, chiar morţii să dai viaţă,
Un zeu chiar să mă faci!
În darn eu voi a stinge, o, dulce neînvinsă,
Amorul tău ce-n sînu-mi mă arde ca un foc,
Nimic nu-l poate stinge! Vai! viaţa mea e stinsă!
El însă stă pe loc.
Eu nu cunosc, o, dragă, nimic decît durere
Din patima frumoasă ce-mi dai, sufletul meu!
Unic dar ce-mi faci mie la cîte sufăr eu,
În noapte şi-n tăcere!
Tu, care cu plăcere mă legănai în lume
De graţii infinite, de vise dulci d-amor,
Oh! trebuit-a, oare, să faci, o, dulce nume,
Din viaţa mea un dor?
Nu! Nu mai e speranţă să gust eu cu plăcere
Odihna ce-mi lipseşte decît într-un mormînt?
Şi numai moartea poate la cruda mea durere,
Să plîngă pe pămînt!"
Aşa cînta pe mare sub dalbele seraie,
În umbra nopţii dese, un june trecător
Şi luna varsă dulce lumina ei bălaie
Pe luciul Bosfor.
O voce din fereastră, suavă ca o miere,
Unindu-se ferice cu al tamburii sun,
Lasă să se auză ast cîntec de durere
Ce munţii drag îl spun:
"Dar inima mea are atîta trebuinţă
D-amor, de fericire! Ca tine sufăr eu!
Dă-mi sufletu-ţi ce arde de foc şi de credinţă,
Să arză cu al meu!"
Ea cîntă şi natura păru că se îmbată.
A nopţii stea de aur în sînul unui nor
Şi marea azurie şi noaptea parfumată
Tresar d-un sînt amor!

TE-AR MAI PUTEA INTERESA