Editura Global Info / Literatură

Dimitrie Bolintineanu

Peştera muştelor

I

În dumbrăvi poetici, în basin săpat
  În granit cu feţe,
Se scălda frumoasa fie de-mpărat
Cu-ale sale sclave rari în frumuseţe.
Soarele se culcă în aburi de rubin
  Şi se varsă dulce
Pe-ale lor cosiţe ce nundează lin;
Apa-n bobişoare, p-al lor fraged sân,
  Ca roua-n crini luce.
Peste-ai lor albi umeri, care strălucesc
  Sub a lor ninsoare,
Graţioase roze repede-nfloresc
  Şi lucesc la soare.
Sclavele domniţei par în acest loc
  Asfel cum pe mare,
Printr-al lunei pline brâu voios de foc,
Miriade raze scânteie, se joc
  Fără de-ncetare.
Dar un zmeu soseşte p-un fugar spumos,
  Întră prin grădină;
Caută din dosul unui pom stufos
Sclavele frumoase ce se joc voios
  Cu-alba lor regină.

Ochii lui se lasă pe regina lor
  Şi-ai săi ochi se-ncântă;
Dupe cal coboară şi păşeşte-uşor.
Stă, priveşte,-ascult şi, c-un iute zbor,
  Pe bazin s-avântă.

II

Zmeul încalecă, fuge cu vergura,
  Fuge pe vale;
Calu-i se turbură; zboară, se spumegă,
  Muşcă-n zabale.

Zmeu-îi ia frânele, repede-i sângeră
  Coasta spumoasă;
Calu-i se-naripă, fuge ca negura
  Vijelioasă,

Cerul se scutură, munţii se leagănă...
  Brazii săltară,
Cerul cu stelele, brazii cu stâncele
  Se confundară.

Văile murmură, frunzele freamătă,
  Aerul sună:
Pletele verginei, sparte, sub aure
  Scântei la lună.

Însă la peştera stâncilor alpice
  Calul atinge;
Sforăie, nichează. Zmeul cu vergura
  'N umbră se stinge.

III

Regele preurmă, cu călări d-ai săi,
  Calul lor ce zboară.
Dar din peşteri zmeul varsă pe flăcăi
Muşte veninoase ce-n acele văi
  Caii lor omoară.

Dupe-atunci când pasă turmele pe plai,
  Lângă grota lată,
Zmeul socoteşte că-s ostaşi pe cai
Şi răvarsă musca care-ucide, vai!
  Orice vită-ndată!

TE-AR MAI PUTEA INTERESA