| Editura Global Info / Literatură |
Dimitrie Bolintineanu
Ştefăniţă domnul
Ştefăniţă domnul pe Milescu cheamă1,
Cu aceste vorbe el îi cere seamă:
— "Tu erai de ţară preste tot gonit:
Din uitarea lumii eu te-am dezvălit.
Eu ţi-am dat avere, cinste şi mărire
Şi, mai mult ca toate, chiar a mea iubire.
Dar cînd al meu suflet ţi se deschidea
Cugetai în sine-ţi răsturnarea mea!
Tronul dar să fie ţarină-arzătoare
Unde vestejeşte a credinţei floare?
Spre-a avea prieteni tronul e prea sus,
Şi-ntre domni cu robii cerul ură-a pus.
Tu ai scris o carte leşilor să vie
Să coprinză ţara şi a mea domnie.
Fiecine poate tronul a dori
Daca simte dorul a o ferici;
Dar loveşte-n faţă, căci un tron se naşte
Printr-o mişelie piere, vestejaşte,
Însă tu, sărmane, n-ai făcut cum eşti!
Apărai coroana-mi ca să o zdrobeşti!"
— "Doamne, n-am scris carte leşilor să vie;
De va fi aceasta, să mă pierzi c-urgie!"
Domnu-arată cartea. El s-a spăimîntat.
— "Vînzător, nu meriţi spre a fi tăiat!"
Zice şi se-ntoarce la calău ce-aşteaptă:
— "Să-i răteze nasul despre partea dreaptă!
Însuşi cu hangeru-mi pentru că-i boier!"
Nasul lui s-abate sub tăiosul fier.
Ştefăniţă doamne! d-ai veni tu iară
Cîte nasuri încă n-ar cădea în ţară?
Note
1. Autorul s-a inspirat din O samă de cuvinte de Ion Neculce. În realitate nu Ştefăniţă, ci Alexandru Ilias a tăiat nasul spătarului Milescu.
TE-AR MAI PUTEA INTERESA
