Editura Global Info / Literatură

Dimitrie Gusti

Închinare lui Ştefan-Vodă

Şi strunile plesnite şi harpa desfăcută
În salcia pletoasă, de care atârna
L-a Isterului râpe, acuma este mută,
Şi cântul ei de aur nu pot a-l deştepta.

Ce vânt trăgând s-aude sub crengile plecate
Spre unda cristalină ce fuge şopotind,
Şi umbrele din apă tot rânduri înecate
Se par că lasă-n urmă o voce suspinând?

Durere!... şi-i profundă când România plânge
Cu fruntea-nfăşurată de doliu la mormânt;
Durere-i pretutindeni, durerea se răsfrânge,
În valea şi Carpatul ce-i românesc pământ.

Ca valurile mărei ce-n sânu-i se frământă
Şi spre un ţărm sau stâncă se-mping a se opri:
Aşa durerea sparge o ţară şi s-avântă
Colo spre mănăstire la Putna a lovi.

De printre munţi, câmpie, din unghiuri depărtate,
Din târguri, municipii, cotune, un popor,
De-acelaşi curat sânge, se scoală să ia parte
La zi de sărbătoare, la rugăciune-n cor.

Cu-a naţiunii cruce, de secoli ferecată,
Ca pelerin soseşte la noua Golgota
Unde eroul zace şi ţărna-i fu uitată
Tăcere... Este ora acum a ne ruga.

Mărire ţie Doamne! O! Iehova, mărire!
Ce verşi în noi durerea ca balsamul ceresc,
Să curăţi moliciunea, nedemnă moştenire,
La pragul casei tale, palat dumnezeiesc.

Virtutea românească, virtutea strălucită
De patrie şi lege, aici în sanctuar
Se ştie-nmormântată. O dalbă zi-i sosită,
Poporul stă-n genunche s-o-nveţe la altar.

Şi imn de rugăciune sub bolţile bătrâne
Vibrează cu putere, şi fumul maiestuos
De smirnă, de tămâie, din vasele divine
Se urcă către tâmplă în nour luminos.

Stă sus martirul lumii ce-i Dumnezeu putinte,
Iar jos l-a lui picioare mormântul umilit
Al omului, în care un snop de oseminte
E-o mână de cenuşă, odor nepreţuit.

Din astă catacombă şi mucedă şi rece,
Din ist sicriu de gheaţă în noapte-nfăşurat
Cu giulgiul nepăsării, un fulger iaca trece
Şi de-a virtuţii raze tot templu-i decorat.

În nimbul ce-ncunună mormântul se zăreze
Lipniţul, Grumăzeştii şi Balta şi Ciceu,
Dumbrava Roşă, Baia şi cum îngălbineşte
Făloasa semilună la Racova de greu.

Dar printre fum şi lupte în cercul de lumină
Se văd cereşti casteluri de-a lui Hristos tării,
Şi între ele-i Putna în care-adânc se-nchină
Lui Ştefan-Vodă astăzi ai României fii.

Aice e fântâna cea plină de mărire,
De sânta pietate, de-al patriei amor;
Aice-i eroismul ce trăsnet de-ngrozire
Fu duşmanilor ţării sfărmând trufia lor.

O, mamelor române! aduceţi-v-aminte
Că dintre voi fu una: Elena, ce ne-a dat
A patriei mărire! Şi când lipiţi fierbinte
La sânul vostru pruncul, îi daţi un sărutat.

Un sărutat de mamă, extaz de bucurie,
Ce numai sus în ceruri se poate repeta,
În numele lui Ştefan îl daţi să reânvie,
Şi duceţi pruncul vostru la Putna-a-l închina.

Iar tu, junime verde, la ist izvor de viaţă
Cu unde de virtute ce-i a mărirei loc:
Învaţa-a iubi ţara, a o iubi învaţă
Şi-n el inimă, suflet căleşte-ţi ca-ntr-un foc.

Aşa, junime scumpă, frumoasă auroră
A patriei române! Al vostru viitor,
Şi-al naţiunii soare, din a virtuţii horă
Se naşte, vă surâde, vă cată cu amor.

În leagănul de moarte vederea nu pătrunde
Că-i noapte fără ziuă, că-i soarele apus :
Dar spiritul sondează şi-n muşchiul lui, fecunde
Seminţi de lauri zice: că Ştefan v-au depus.

Din turnul mănăstirei cu fruntea-ncărunţită
De patru secoli cântă un glas armonios
Şi-a lui vibrare dulce de-aramă curăţită
Prin flăcări întreite, e imn religios.

E-a clopotului Buga suspin şi lamentare,
Ce-a munţilor ecouri de freamăt le-au împlut,
Ah ! cântă la mormântul ce astăzi e-n serbare
Că glasu-ţi pentru lume şi cer este făcut.

Te leagănă pe vânturi, şi-a ta melancolie
Misterioasă limbă în inimă lovind,
Fă lacrime să curgă, colo fă-n veşnicie
Eroul să tresalte, al tău glas auzind.

Şi strunile plesnite, şi harpa desfăcută
În salcia pletoasă, de care atârna
L-a Isterului râpe, acuma este mută
Şi cântul ei de aur nu pot a-l deştepta.

O, munţi şi văi profunde, oh! daţi-mi pentr-un nume
Sublima voastră voce, că-i trist sufletul meu.
Dar bardul nu, nu cântă... el plânge şi-apoi spune:
O, Ştefan! tu eşti mare şi la mormântul tău!

TE-AR MAI PUTEA INTERESA