Filme online, desene animate, documentare, cinema.
Cinema

Prizonier în libertate (film, 2013)

Acţiune, dramă, mister.

Old Boy, film american în regia lui Spike Lee şi scenariul lui Mark Protosevich, este un remake al filmului sud-corean Old Boy din anul 2003 în regia lui Park Chan-wook. Din distribuţie fac parte: Josh Brolin, Elizabeth Olsen, Samuel Jackson şi Sharlto Copley.

În anul 1993, Joe Doucett (Josh Brolin), un director de publicitate, este răpit şi ţinut izolat într-o cameră de hotel. Aflând prin intermediul televizorului ca este acuzat de uciderea fostei sale soţii şi că fiica lui Mia a fost dată spre adopţie, el îşi petrece următorii 20 de ani plănuindu-şi cu obsesie răzbunarea, alcătuind o listă cu toţi cei care ar fi putut fi responsabili de răpirea lui.

Dar, într-o zi din anul 2013, se trezeşte eliberat în mod inexplicabil. Pornind în căutarea adevărului pentru a descoperi cine şi pentru ce l-a pedepsit timp de 20 de ani, se va trezi prins într-o conspiraţie a răzbunării, iar secretele aflate îl vor afecta în mod ireversibil.


Datele filmului

Regia: Spike Lee
Scenariul:Mark Protosevich, bazat pe benzile desenate japoneze (manga) Old Boy realizate de Garon Tsuchiya şi Nobuaki Minegishi
Imaginea: Sean Bobbitt
Montajul: Barry Alexander Brown
Muzica: Roque Baños
În distribuţie: Josh Brolin, Elizabeth Olsen, Sharlto Copley, Samuel Jackson

Durata: 1 h şi 44 min (104 min)
Format: 2,35 : 1

Categorie: acţiune, dramă, mister
Anul apariţiei: 2013
Producători: Good Universe, Vertigo Entertainment, 40 Acres & A Mule Filmworks
Ţara: Statele Unite
Limba: engleză




TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Acţiunea serialului este dezvoltată în jurul a doi fraţi aflaţi la închisoarey: Lincoln şi Michael. Lincon este condamnat la moarte prin electrocutare pentru o crimă care nu a comis-o, iar Michael, ajuns la închisoare în mod deliberat, elaborează un plan pentru a-şi salva fratele.
Filmul se concentrează pe ultimii doi ani din viaţa Prinţesei Diana, după divorţul de Prinţul Charles. Prinţesa Diana se simte singură şi nefericită.
Filmul are la bază o poveste adevărată, când un grup de activişti LGBT au strâns bani pentru a ajuta famiile afectate de greva minerilor britanici din anul 1984, Uniunea Naţională a Minerilor fiind reticentă în a accepta acest ajutor.
Povestea, inspirată din evenimente reale, are loc în aul 1977, în orașul elveţian Vevey.. Eddy, tocmai a fost eliberat din închisoare. Osman, prietenul său, îl lasă să locuiască la el cu condiţia să aibă grijă de Samira, fiica sa în vârstă de 7 ani, cât timp soţia sa, Noor se află internată în spital.
După ce tânărul Rob ratează interviul care îi asigura un post la facultatea pe care urma să o termine, este invitat de Angela, cea mai sexi fată din facultate, acasă la ea pentru a învăţa împreună.
O echipă de exploratori se aventurează în cercetarea catacombelor aflate sub străzile din Paris. Aici ei găsesc kilometri de labirinturi neexplorate în care se află oseminte umane, un adevărat oraş al morţilor.

Explore Global Info TV

Filme online, desene animate, documentare, emisiuni, cinema