George Coşbuc

Anacreontică

Ca Gyges, sardicul despot,
Eu nu-s setos după renume,
Nimic nu-nvidiez pe lume
Şi-a fi gelos defel nu pot.

A mele griji şi tăinuiri
Sunt toate numai să port salbe
Şi să-mi dedic pletelor albe
Ghirlandele de trandafiri.

De alte griji alţi oameni ştiu;
Eu numai pentru azi port grijă,
Căci timpul e cu braţ de spijă —
Şi mâine pot să nu mai fiu!

Tu lauzi în cântări mărirea
Tebanilor, el cântă firea
Şi tot ce Thales cunoştea:
Eu cânt însă robia mea.

Nu flote m-au învins pe mine,
Nu regi cu tolbe largi şi pline,
Altfel de trupe m-au robit:
Doi ochi de foc şi-un glas iubit.

De ce fugi, copilo, de mine?
Obrajii tăi, rumeni ca tine,
Aprinşi par de rumeni şi plini,
Ca rozele vara-n grădini.

De ce fugi? Am creţe pe frunte,
Am plete rari şi cărunte?
Ca părul tău alb de ninsori,
Nu-i alb nici un crin între flori.

Sunt crin eu, tu roză de vară
Şi flori când aşezi tu-n pahară,
Ce flori au un farmec mai plin
Ca roza lipită de crin?

Am scris vecinei mele
Să ştie că mi-e dragă,
I-am scris o faţă-ntreagă,
Dar n-aşteptam răspunsul —
Ce bună-i dânsa totuşi!

Pe când răsăreau stele,
Frumoasa mea vecină
Citind ce-am scris, p-ascunsul
A râs de milă plină —
Ce bună-i dânsa totuşi!

Şi ca să nu cred doară
Că nu-i sunt drag, stă gata
Răspuns să-mi deie fata,
Dar cum? Ea nu şti scrie —
Ce bună-i dânsa totuşi!

Văzându-mă-n uscioara,
Ea însăşi deci se fură
De-acasă, ca să vie
Răspuns să-mi dea din gură —
Prea bună-i dânsa totuşi!

Aperi tu cu mâna tare
Pe pilotul dus pe mare,
Venus tu!

Dar pe-acela ce-ţi serveşte,
Pe-un poet care iubeşte
Pe el nu!

Las pilotul! Căci din apă
Undele cu timp îl scapă,
De-i bărbat.

Venus! Apără-ţi poetul,
Căci de-l laşi se-neacă bietul
Pe uscat!

Câţi picuri de rouă pe frunze sclipesc,
Atâtea pahare de vin să golesc!

Şi cânturi atâtea să cânt eu cu drag,
Câţi muguri în vară pe codru de fag.

Şi câte steluţe pe cerul azur,
Atâtea săruturi de fete să fur.

Şi câţi sunt aceia pe care-i iubesc,
Eu numai atâtea clipeli să trăiesc!

Mi-a zis mama, dragă fată,
Că-i păcat a săruta —
Nu te mai sărut! Cu tine
Prea sunt păcătos aşa!

A, dar mama mea pe mine
Cât de mult m-a sărutat,
Şi-a făcut păcat? Hai, fato,
Te sărut, că nu-i păcat!

Somnoroşii de cu sară
Prin culcuşuri se adună,
Se ascund în vro cămară —
Noapte bună!

Proştii pot să beie apă,
Cei beţi meargă să se culce —
Cârcimăriţa-i ca un înger,
Vinul dulce!

Ce draci! A secat izvorul
Vinului? Cârcimarul tace —
De te dă pe uşă-afară,
Ieşi în pace!

Într-a nopţii feerie
Numai gura noastră sună —
Deja-i ziuă, când ne zicem:
Noapte bună!