George Coşbuc

Cuscrii

Bătaia cea rară-n ceasornic
Acum a-ncetat.
Hatmanul se uită mirat
La marele vornic —
—„E vânt şi pe ape-a-nnoptat!”

Dar ce-au fost aceste cuvinte,
Şi-aşa din senin?
Bând focul spumosului vin,
Vorbeau de logodnă 'nainte,
Dorindu-şi norocul din plin.

Şi-acum ei deodată tăcura
Cu ochii-n pământ.
Vorbi parcă glas din mormânt —
Ce vorbe-avu vornicu-n gură,
Cu noapte, cu ape, cu vânt?

Nici unul nu-ncearcă să rupă
Tăcerea. Le mor
Mărgelele vinului lor
În plina şi-uitata-le cupă.
Şi-un gând li-e pe inimi zăvor.

E noapte,şi vântul e rece
Şi norii-s a ploi.
Mai steter-o vreme, şi-apoi
Hatmanul se scoală să plece —
Aşa-s de-obosiţi amândoi!

Dar vornicul n-are-alinare:
— „Să-ncalece zece-n curând!”
Cu zece, el însuşi calare,
Dă pinteni şi-aleargă tăcând.

Copitele sună prin noapte,
Şi-i vânt şi e nor.
— „Mai iute, voinici, că eu mor!”
Miraţi ei se-ntreabă cu şoapte
De fapta stăpânului lor.

Nu-i umblet, e goană nebună,
Sălbatec un hop,
Cum fug cei ajunşi de potop —
Deodată un tropot răsună
Din stânga, de cai în galop.

Răspântia căii le-aduce
Un stol cunoscut:
Hatmanul! E par'că făcut!
Prin noapte el unde se duce,
De-ai săi slujitori petrecut?

S-opriră din goană pe-o clipă
Bătrânii boieri —
Dar nu! Au fost numai păreri.
Tăcuţi ei s-alătură-n pripă,
Dând goanei sporite puteri.

Ei n-aveau nimic ce să-şi spuie
Şi nu s-au mirat.
Acum ei vedeau răsfirat
Ce-amar li-e ursit să-i răpuie:
E vânt şi pe ape-a-nnoptat!

Mai iute, mai iute — Prin ape
De-a dreptul de tot.
Luaţi-mi şi Dunărea-n not
Şi cine-i cu zile, să scape!
Şi-aleargă voinicii cât pot.

Când soarele-un drum dimineţii
Prin nori i-a făcut,
El numai pe doi i-a văzut,
Pe doi, că pe cale drumeţii
Pe rând de-oboseal-au căzut.

Mirat el vedea de pe-un munte
Ca dou-arătări,
Alături boierii călări
Şi-a bărbilor Dunări cărunte
Săltându-le vântu-n suflări.

Departe-i petrece pe cale,
Îi vede c-abat
La dreapta spre marele sat
Şi-n satul acela din vale
La casa cea mare-au intrat.

La vornic e plânset în casă
Şi-i fum de făclii.
Alături, sărmanii copii,
Dorm fără de suflet, pe-o masă,
Frumoşi şi cuminte ca vii.

Pescarii pe apă-i văzură,
Pe-amurgul fatal,
Şi-ntoarsă pe-o dungă de-un val
Zbătându-se luntrea, căzură
Şi-acolo pieriră la mal.

Tu-ţi plânge-acum, vornice, fata!
Hatmane, pe-al tău,
Boceşte-ţi frumosul flăcău,
Daţi chiote! Totul e gata,
Şi-n umbră pândeşte ceas rău!