Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    George Coşbuc

    Nebunul

    „O văd, o văd! Departe-n văi
    Cu groază-n suflet, Tată sfânt.
    Cu părul despletit în vânt —"
    Şi ochii lui s-aprind văpăi.
    „Te 'nşală, Medre, ochii tăi;
    Nevasta ţi-e 'n mormânt."

    „Şi mânile-i de mijloc ţin
    Copilu 'n aer ridicat;
    Şi-alearg-aşa, ţipând prin sat —"
    Şi glasu-i slab de plâns e plin.
    „Ce gânduri fără rost îţi vin!
    Copilul e 'ngropat!"

    „Şi-mi arde casa! Limbi de foc
    Ard lumile lui Dumnezeu;
    Cad bârne-aprinse-n capul meu —"
    Privirea-i stă ţintită-n loc.
    „Ei, taci acum! Ai fost proroc
    Destul, nu fi mereu!"

    „Sânt cu sacuri... şi-mi vor izbi
    Sâcurea-n Cap, că sânt ocnaşi!
    Eşti tata meu, să nu mă laşi —"
    Şi-acum fricos în jur privi.
    „Să nu te temi! Ei n-or veni,
    Că-n jur ei au ostaşi."

    Şi tata strâns de piept ţinea
    Pe fiul său. Ofta duios,
    Dar lung şi crunt de nemilos
    În ochii fiului privea.
    Iar fiul tremurând stetea,
    Plecându-şi ochii-n jos.

    Era voinic. Ar fi putut
    S-arunce-n văi aşa ca-n joc
    Pe tată-său, dar sta pe loc
    Cu teama cânelui bătut.
    El toate, toate le-a pierdut,
    Băiat fără noroc!

    „Când îl vedeam pe punte-n sat,
    Treceam pe-alături prin părău.
    Eu bine lui, el mie rău —"
    Vorbea cuminte şi-aşezat.
    „Era el, Medre, supărat
    Pe tine, de flăcău."

    „Ei, cânele! De m-a voit
    Pe mine fata, nu pe el,
    Sânt eu de vină? Ba de fel —"
    Şi-acum vorbea grăbit-grăbit.
    „Ei, iar te-aprinzi! E un mişel,
    Şi lasă-l, că-i ocnit!"

    „Sub ţâţa stângă vreau să-i pui
    Cuţitul... da, să-l potrivesc,
    S-apăs şi-apoi să-l învârtesc —"
    Şi iar ardea privirea lui.
    „Ei, taci acum! Să nu mai spui
    De el, că te lovesc."

    „Să-mi horcăie, când i-oi fi pus
    Pe piept genunchii amândoi;
    Eu vreau să plec să-l văd, apoi —"
    Acum sări turbat în sus.
    „Stăi, Medre, stăi! Sărac de noi,
    Ce gânduri te-au răpus!"

    E râpă-n faţa lor. Târând
    Pe tată-său, care-l strângea
    De mijloc şi-n zădar proptea
    Picioarele-n nisip, cătând
    Să-l ţie-n loc, acum urlând
    Spre râpi el se ducea.

    Un scurt, sălbatic sforăit
    Pe nări, e glasul luptei lor;
    Se-ncleaştă teama de omor
    Cu furia: se duc grăbit,
    Şi-acum pe râpi s-au prăbuşit
    Şi tata şi fecior!




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA