Editura Global Info / Literatură

George Topîrceanu

În tren

E larmă şi trenul stă gata să plece.
Vagonul se umple de oameni străini.
Mi-e inima strânsă... E şapte şi zece.
Mă-ntorc la fereastră şi stau ca pe spini.

Dă-i, neamţule, drumul, că n-avem răbdare!
E gata... Un şuier, un repede zvon, —
Si simt că se mişcă cu noi... Salutare!
Trec umbre grăbite pe lângă vagon.

E clipa când glasul durerilor tace.
Duc mâna la frunte şi ochii mi-i strâng, —
În suflet deodată un gol mi se face...
Dă-i, neamţule, drumul, că-mi vine să plâng!

Acum, pe de laturi, încep să rămână
Semnale, macazuri, vagoane şi fum;
Trec umbre de oameni cu steaguri în mână, —
Şi trenul, năvalnic, s-aşterne la drum.

Adio! Adio, romantică urbe!
Adio, zadarnic şi dulce trecut!
Din goană, când trenul se-ndoaie la curbe,
Scot capul afară şi lung te salut...

Oraşul rămâne sclipind în lumină,
Biserici şi case deodată apun,
În faţă le cade o verde cortină, —
Şi trenul aleargă, aleargă nebun.

Se schimbă decorul priveliştii sure:
Un şes, peste care trec umbre de nori....
Un drum singuratic.... un colţ de pădure
Cu vârfuri uscate şi cuiburi de ciori...

În arie largă se-nvârte pământul
Şi curge-n rotire întregul teren.
Pe netede câmpuri ne ducem ca vântul.
Cantoanele albe se uită la tren...

TE-AR MAI PUTEA INTERESA