Editura Global Info / Literatură

George Topîrceanu

Martie

I. Singurătate

Prin luminişul crângului tăcut,
De-atâta vreme nimeni n-a trecut.

Copacii goi, în lungă nemişcare,
Pe umbra lor ce stă-nălţată în picioare.
Arar ajunge până-aici
O pasăre cu aripile mici,
Şi glasul ei răsună în linişte prea tare.

Dar Primăvara, care ştie tot,
Va risipi prin iarba dimprejur
Scântei de-azur —
Albastru miozot.
Şi dintre foi tivite cu argint,
Vor creşte ciucuri albi de mărgărint.

*

Pe-aici, o zână mică coboară dintre stele,
Şi-n fiecare noapte culege viorele.
Dar nimănui pe lume nu-i e dat s-o vadă
Cum vine pe cărările din mladă,
Făcând în taină îndelung popas,
Din loc în loc, pe unde-a mai rămas
Zăpadă...

II. Vin ţigăncile la crâng...

Vin ţigăncile la crâng
Să culeagă viorele,
Vin cu fustele-n parâng
Şi cu dancii după ele.

Şi e soare
Pe ponoare,
Şi miroase-n vânt a floare
Pe cărările pustii,

Prin stufişurile goale
Năpădite de basmale
Şi de zdrențe stacojii...

Vin ţigăncile grăbit,
Să culeagă pe sub mladă
Flori cu mâzgă de zăpadă
Din huceagul adormit,
Şi s-aducă-n paneraş
Primăvara la oraş:

— Urzicèle, urzicèle,
Ghiocei şi viorele,
Albăstriţe de suhat!
— Iarbă-mare, iarbă-mare,
Să şi-o puie-n scăldătoare
Fetele de măritat...

TE-AR MAI PUTEA INTERESA