George Topîrceanu

Terţine

Şi acum ţin minte şoaptele-i pierdute
În vuietul sălbatic de furtună:
"De ce nu eşti cuminte? Du-te, du-te!"

E vânt, e noapte. Fulgeră şi tună,
Şi-o ploaie — acum a început să cadă
În picuri mari cât boaba de alună.

Cuprinsu-i plin ca de sclipiri de spadă,
Eu plec încet, ca-n vis, şi nu-mi dau seamă.
Un glas... dar cine-ar fi putut să creadă?

Părea că-n urmă-mi rugător mă cheamă.