Gheorghe Asachi

Alvir cătră a sa miniatură

O, tu, pictură netedă
A mânei lui Apele,
Ce figurezi avidoma
Icoana feţei mele!

O, mângâiere singură
De amorata zină,
De când o lege barbară
De dânsa mă dezbină!

Mergi-unde cu haritele
Dulce-Amor domnează,
Und-al meu cuget ş-inima
De-apurure viază.

Ascunsă sub aripele
Lui Cupidon, mergi iute;
El te-a scuti cu armele
Ce-n Olimp sunt temute.

Atinsă-i fi de mânele
Doritei doamne mele
Şi te-or privi luminele
Acelor vie stele.

Pre tine vor să mângâie
Mii fericiri dorite;
De sărutări adapă-te,
Ce mie-mi sunt oprite.

Încunguirată-n negură
De un suspin fierbinte,
Martoră-i fi de gemete,
De tristele cuvinte.

În acel sân al crinului,
Când te-i afla ferice,
Zi-i: "Ce nu poate-asemene
Să fie-Alvir aice?

Că el, cu dulce zicere
Ş-a inimei văpaie
Ar usca cele gemene
A plânsului pâraie.

Ar alina ursitelor
Neomenita lege,
Cu amorate buzele
Suspinul ar culege."

Şi mie lin luceafărul
Din ceri va să-mi străluce,
Când dulce-a fi d-o patimă
Aminte a-şi aduce.

Dar vor veni doritele
Zile d-o lină soartă,
Că, cu Amor, şi muzele
De grijă mie-mi poartă!