Editura Global Info / Literatură

Gheorghe Săulescu

Momîţa

Momîţa precum să ştie
Din fire atîta isteaţă
Cu ageră ghibăcie
Şi nu mai puţin măreaţă,
Orice vede precum omul
Vre să facă şi ea-ndată,
Ia seamă la lucru, cată,
Pîndeşte ce face omul,
S-apucă ca să lucreze
Vre-ntocma să-l imiteze,
Şi l-asta are dreptate,
Toate ale ei cercetate
Fiind de om mai aproape
Decît bestiile toate
Cu mîna ei să se-ndoape
Pe două a umblare poate.
Di-ar ave orangotanul
Gură atît de omenească
Cum e barba şi gîtlanul
Ar putea să-mpărăţească.

În casa unui om mare
Aflîndu-se o momîţă
Şi-ntr-o zi de sărbătoare
Văzînd pe-o cuconiţă
Cum făcea parura sa,
Rămîind singură-n casă
Momîţa pe teapa sa
Nu vru mai gios să se lasă.
După ce întîi se unse
Cu profumuri, cu pomadă
Pe la locurile-ascunse,
Pe la cap şi pe la noadă,
Puse-n capu-şi o bonetă
Şi la gît o cordeletă.
Vrînd apoi a se şi rade
Cu briciul rade şi nasul,
Şi vrînd ca să fugă, cade,
Călcînd cordela cu pasul;
Aice să tumbăneşte
Pe scări, rotogol ca napul,
Lovindu-se sparge capul,
Pînă gios se tot stîlceşte.

Nu ni fie de mirare
Văzînd pi-o biată momîţă
Avînd astă neputinţă,
Căci oameni cu cuvîntare,
Mente cu înţelepciune
Păţesc altele mai răle
Pentr-a lor deşărtăciune,
Căzînd în mii de smintele,
Cînd nu se cunosc pre sine,
Ce sînt sau ce pot mai bine?
Cu ceia ce-s nu se-mpacă
Ce ar fi, vor să se facă,
Ce firea nu i-au făcut,
Nici cultura i-au putut.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA