Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Grigore Alexandrescu

    Candela

    Tăcerea e adâncă şi noaptea-ntunecoasă;
    Norii ascund vederea înaltelor tării,
    Ş-a stelelor de aur mulţime luminoasă
    Ce smălţuiau seninul cereştilor câmpii.

    Numai religioasa a candelei lumină
    Aprinsă de credinţă, şi limpede şi lină,
    Luceşte înaintea icoanei ce slăvesc.
    Emblemă-a bunătaţii, mângâitoare rază,
    Ea parcă priimeşte şi parcă-nfăţişează,
    Rugăciunile noastre stăpânului obştesc!

    În minutele-acelea când sufletul gândeşte,
    Când omul se coboară în conştiinţa lui,
    Ca unei inimi care cu noi compătimeşte
    Frăţeştei ei lumine durerea mea supui.

    Câte chinuri ascunse, câte lacrimi vărsate
    Au avut-o de martor, şi i-am încredinţat!
    Câte dorinţi smerite şi neînfiinţate
    Am tăinuit de lume şi ei am arătat!

    Dumnezeu ce de faţă pe cruce se arată,
    El care-a nedreptăţii e pildă de-ngrozit,
    Îmi spune că-nainte-i se va vedea odată
    Cel ce nedreptăţeşte cu cel nedreptăţit.

    Atunci creştinu-acela, cu fruntea în ţărână,
    Dar cu otrava-n buze, şi cu fierul în mână,
    Umilit ca să-nşale şi blând ucigător,
    Tronul dumnezeirii cum va putea să-l vază,
    Când la un semn puternic se vor clăti cu groază
    Cerurile-aşezate pe polurile lor?
    . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
    . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
    Dar adâncă odihnă în lume încetează:
    Religiosul clopot se leagănă în vânt
    Chemând pe credincioşii ce somnu-mpovărează,
    Din ale lor locaşuri în locaşul cel sfânt.

    Întunecimea nopţii care încă domneşte,
    Ca un om ce cu viaţa se mai luptă murind,
    Se-mprăştie cu-ncetul, treptat se risipeşte
    Şi-n umbra dimineţii se pierde-ngălbenind.

    Se desfăşor în ochi-mi minunile zidirii;
    Credinţa se deşteaptă în omul rătăcit;
    Şi-nalţă a ei rugă cu imnul mulţumirii,
    La cel ce după noapte şi zi ne-a dăruit.

    Iar tu, candelă sfântă, a căreia vedere
    Îmi aduce aminte atâtea năluciri,
    Îmi vei fi totdeauna rază de mângâiere,
    Vei şti deopotrivă şi fapte şi gândiri.

    Voi alerga la tine în dureri şi necazuri,
    De oameni şi de soartă când voi fi apăsat:
    Astfel corăbierul, când marea e-n talazuri,
    Aleargă la limanul ce-adesea l-a scăpat.




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA