Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Grigore Alexandrescu

    Încă o zi

    Încă o zi cu tine, o zi de fericire,
    În dulcile extazuri ce simt, când te privesc:
    Încă un ceas... un zâmbet... Adânca mea iubire
    Izvoarele nădejdii mai mult nu o hrănesc.

    Şi soarele mai palid din zi în zi îmi pare,
    Şi coardele vieţii în pieptu-mi obosit
    Se rup! nici tinereţea, nici scumpa-ţi sărutare
    Nu pot ele să schimbe ce soarta a voit.

    Întorc acum asupră-ţi privirea-mi dureroasă,
    Ca cel din urmă-adio la tot ce am pierdut:
    Din ceaţa veşniciei, stea blândă, luminoasă,
    Te văz lucind departe, departe în trecut:

    Şi tot ce e-n natrură, obiecte şi fiinţe,
    Panórama de umbre, se-ntunec, se strecor;
    Iluzia mă lasă: ... şi artă şi silinţe
    Sunt stăvile zadarnici l-al sufletului zbor?

    Aş vrea numai, blând înger, ca numele-mi să fie
    Scump, drag inimii tale, ades să-l repetezi,
    Precum un dulce sunet, precum o melodie
    În inimă-ţi rămasă din ani ce regretezi.

    Căci toată-a mea viaţă îţi fu ea închinată,
    Căci alt decât iubirea-ţi ea nu avu mai sfânt,
    Căci tu eşti încă astăzi dorinţa-mi neschimbată,
    Şi visu-mi cel din urmă aicea pe pământ.

    Eu ştiu că la povara-mi şi tu ai luat parte,
    Eu ştiu că-n suferinţa-mi şi tu ai suferit,
    C-aceeaşi ne-a fost calea: a unuia în moarte
    S-a săvârşit; ce strică? n-am vrut a fi iubit?

    N-a fost această ţinta, sfârşitul pentru care
    Gândirea-mi fără preget în munci am frământat?
    Nu dobândesc răsplata dorită cu-nfocare?
    Nu e acesta rodul ce eu am semănat?

    Apoi dac-al tău suflet l-am bănuit vreodată,
    Dacă nemulţumirea-mi adesea te-a mâhnit,
    E vremea de iertare: ...vecia nempăcată
    Mă cheamă... cerul iartă acelor ce-au iubit.

    De ce să plâng viaţa? în trista-i prelungire
    Ar fi văzut ea poate amoru-ţi apuind:
    Minciuna, calomnia dau tainică izbire,
    Lumina, adevărul în inimi înnegrind.

    Dar când ia însăşi moartea a noastră apărare,
    Când neagra ei pecete pe groapă s-a-nsemnat,
    Ca martor de credinţă, chezaş de neuitare,
    Păstrează suvenirul acelui depărtat.

    Valea răsunătoare, a râului murmură,
    Veşteda toamnei frunză ce flutură în vânt,
    Palida lunii rază, puternica natură
    Îţi vor şopti adesea cuvinte din mormânt.




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA