Editura Global Info / Literatură

Ion Creangă

Bratu

culeasă de Ion Creangă

Are Bratu trei feciori,
Câte trei sunt vânători;
Dar mai are, Bratu are
Pe Dobrica fată mare,
Se primblă pe at călare
Cu cinci coade pe spinare,
Împletite cu parale,
Cunjurate de pistoale.
Frunzuliţa fragului,
Sus pe plaiul muntelui,
La tulpina fagului,
La umbriţa bradului,
Şed feciorii Bratului
Cu Niţ-a Ploşcarului,
Cu Manea Şalariului,
Cu sora lor Dobrica.
Dar ei tot bea şi mânca
Iar Dobrica se culca
Şi puţintel c'adormea
Şi urât vis că visa.
Drept în picioare sărea
Şi din gură că grăia:
"Valeu, neică Stanciule!
Voi beţi mări şi mâncaţi,
Nicio grijă nu purtaţi,
Dar eu, neică, mă culcai,
Puţintel că adormiiu
Şi urât vis că visaui:
Neico, pistoalele tale
Şedea-n cuiu făr'de oţeale.
Neică, flintişoara mea
Şedea'n cuiu făr' de vergea".
Nici cuvânt nu săvârşea,
Potera că-i cotropea,
Căpitanul că grăia:
"D'alei Stance-al Bratului,
Vrei tu mări să te dai,
Sau la poteră legat,
Ori tu, mări, tot tăiat?"
Dar Stanciu că mi-i grăia:
"Căpitan Bălăurean,
Nu sunt muiere de sat,
Să mă dau ţie legat,
Că-s voinic cu comănac,
Îţi vede ce-oiu să vă fac".
Dar soră-sa Dobrica
Ea din gură că grăia:
"Taci, neică, nu zice-aşa,
Că mi-ţi răpui viiaţa,
Ci ad'o'ncoa pe durda".
Pe durda 'n mână i-o da,
Pravul cu poala-l turna,
Gloanţele cu chivăra.
Ea de stânga 'ngenunchia
Şi pe dreptul mi-o punea,
Odată c-o slobozea:
Şeptespreze dobora,
Ceialalţi, câţi mai rămânea,
Pe toţi greu că mi-i rănea.
Numai căpitan scăpa.
Dar ea din gură-i grăia:
"Căpitan Bălăurean!
Tu du-te, mări, de spune,
Tu, mări, tu, la Domnie,
Să sloboadă pe maica,
Pe maica şi pe taica,
Că-i aprind puşcăria".
Aştepta ea ce-aştepta
Şi văzând că nu venea,
Ea pe cal încăleca
Şi la Domnie pleca,
La pâinariu se-abătea,
Pâne că mi-şi târguia
Şi felii că le tăia,
La puşcărie mergea.
Sărea ici, sărea colea
Şi un amânoraş scotea
Şi din el că scăpăra
Şi foc puşcăriei da.
Şi toţi vinovaţi scăpa
Şi pâinea că li-o împărţea.
Şi taică-său şi mă-sa
Din puşcărie scăpa.
Dar Bucureştiu vedea,
După dânsa se lua
Calul îl loc îi oprea
Şi pe dânsa o prindea
Şi la Domnie-o ducea;
Un ou roşu în par punea,
Toti Bucureştii că da
Şi oul nu-l nemerea.
Dobrica că mi-i privea
Inima 'ntr'însa fierbea,
Până ce rându-i venea;
Iacă rândul că-i venea,
Când odată slobozea,
Oul fărâme-l făcea.
Dar pe ea o cotropea
La Domnie-o ridica;
Ea acolo că mergea,
Pieptul că şi-l arăta,
Domnia dac'o vedea,
Iertare că-i dăruia,
Şi la fraţi că se 'ntorcea,
Iute ca o rândunea
Cu părinţii lângă ea.

Bucureşti, 1881, septemvrie

TE-AR MAI PUTEA INTERESA