Editura Global Info / Literatură

Ion Heliade Rădulescu

La Elvira

D-ajuns! Nu mai chem soarta; nici lacrimi, nici suspine
N-au îmblânzit destinul; şi ora mi-a sunat!
Cântarea mea din urmă şi lira-mi a-ntonat.
Dar cântă, a mea liră, accentele-ţi sunt line.

Vezi colo unde râul suspină trecător
Sub salcea plângătoare ce trist se despleteşte,
E neted locu-acuma şi iarbă verde creşte;
Iar mâine...-o moviliţă, o piatră... sub ea, dor.

Ici trista filomelă şi tineri păsărele
Sub salcia umbroasă din svol se vor lăsa
E pace; şi repaos, răcoare vor afla
Şi mă va plânge vocea duioasei turturele.

Căci p-a mea piatră mută adesea va veni
A-şi răcori durerea la unda-nseninată,
Şi-n jurul lirei mele, de ramuri atârnată,
Al său cuib solitariu şi văduv a-şi clădi.

Căci am iubit ca dânsa, şi calda mea ţărână
De focul meu va arde, mormântu-mi va sălta:
Dasupra-i păsărela cu dor va repeta
Suspinele-ţi ardente aci lângă fântână.

E noapte,-a mea dilectă, căci ziua-mi a apus.
Când luna blând, senină prin frunze va pătrunde
Şi lin se va răsfrânge jos, colo, p-ale unde
Şi când adie mistic zefiru-n svol pe sus,

Cu vălul alb ca gazul, cu manta onduioasă,
Cu părul tău de aur ca raze răsfirat,
Vin', scumpa mea Elvira, şi sânu-ţi înfocat
Lipeşte-l d-astă liră şi mută, şi duioasă.

Cu degetu-ţi de roze, d-albeţea unui crin,
Deşteaptă-n ea un sunet, Elviră-namorată;
Cu-acel sunet imită pe coarda-nfiorată
Cântarea mea din urmă şi ultimul suspin.

Eu, deşteptat d-ast sunet din lunga-mi lungă pace,
În saltul de viaţă pe loc m-oi avânta,
Ca spirit al credinţei în juru-ţi voi svola,
Cu-a ta credinţă-ndată într-una mă voi face.

Şi-n sacra mea ardoare ferice voi sorbi
Acele fierbinţi lacrimi, a ochilor rouare;
Cu tine dimpreună voi întona cântare
Ca-n astă de pe urmă a despărţirii zi.

1839

TE-AR MAI PUTEA INTERESA