Editura Global Info / Literatură

Ion Heliade Rădulescu

Vulturul şi bufa

  După multe protestaţii,
  Veniră la stipulaţii
Vulturul şi bufniţa, şi făcură,-n fine, pace;
Însă ciocul, ghearele suveranului rapace
  Da cam multă bănuială
  Bufniţei de a se teme
  Pentru puişorii săi.
  (Avea, biet, şi ea-ndoială
  Pe această de foc vreme,
  Când cei răi devin mai răi.)
Vulturu-şi dete cuvântul, şi cuvânt de împărat,
Că au să trăiască-n pace în paternul lor palat
Puişorii aliatei. "Ca mai sigură sa fie
  Familioar-alteţei-tale —
Zise suveranul vultur verişoarei dumisale —
  Şi lămurit să se ştie,
  Fă bine şi mi-o descrie,
  Ca să ştiu a mi-o scuti."
  "Zău, nu poţi a te-amăgi,
  Zise bufa, căci natura
  Pui pe lume mai frumoşi
Ca ai mei nu mai produse: când îi vezi, râde făptura,
Sunt minune! ochi de soare, gentili, sprinteni, graţioşi,
Şi când cântă te dezmiardă, vocea lor pătrunzătoare
E mai dulce decât zisa voce de privighetoare."

  Nu trecură zile multe: după legea domnilor
  Şi legea-mpăraţilor,
Ieşind la vânătoare mărirea-sa vulturul
  Şi-n svol făcându-şi turul,
  A fame ca o streche
  În pipotă-l pătrunde;
  Şi cată-n jur oriunde,
Străbate cu vederea, o scorbură zăreşte,
Jos repede se lasă şi caută şoimeşte;
Îşi vâră în cuib capul, ş-o slut-aci pereche
De pui stârcită vede: piperniciţi, puchioşi,
  Cu ochii urduroşi
  Şi galbeni, şi zgâiţi;
  Un glas piţigăiat,
  Strident, discord şi spart.
Cit nu putu să crează pârdalnicii c-or fi
  Aceiaşi despre care
  Cu-atâta înfocare
  Şi laudă prea mare
În timpul conferinţei amica i-a fost spus.
Aşa, întinse gâtul, curat d-orice prepus,
Şi cioc! o dată-n unul, şi-n celălalt iar cioc!
Frumos, pe cum se cade, ţi-i dumică pe loc.
  Nu-şi terminase bine
  Imperiala cină,
  Când, iată, supravine
  Şi muma, lină, lină.
Ce vede, sărăcuţa!... începe a ţipa,
De uiete, blesteme pădurea răsuna.
Pe răul său confrate sperjur şi trădător
Îl face, după fapta-i, de lege călcător
  Ce-nfruntă jurământ.
Ci vulturul atuncea avea şi el cuvânt.
Părinţii, ca părinţii, îşi amă fiii lor
Şi cât de sluţi să fie îi cred de graţioşi.
Iar mai vârtos în carte, când dai d-un autor,
  Paternul său amor
E vai de om de mare! la Sarsaili puchioşi
S-auzi ţipăt de bufă, amate cititor!

1840

TE-AR MAI PUTEA INTERESA