Editura Global Info / Literatură

Ion Luca Caragiale

Calea agitărilor

„Sâmbătă, 21 curent, a avut loc la clubul Liberal-Conservator o întrunire la care, pe lângă membrii comitetului central al partidului, au luat parte şi delegaţiuni numeroase de prin toate judeţele. Discuţiunea a avut de rezultat hotărârea de-a se provoca cât mai urgent întruniri publice dese, atât în capitală cât şi prin judeţe, spre a deştepta atenţiunea opiniunii asupra împrejurărilor grave prin care trece ţara şi a face să înceteze sistemul de guvernământ practicat astăzi.”

Iată notiţa laconică cu care România, altă dată aşa de lungă la vorbă, ne dă seama despre întrunirea de la Clubul-Mandi. Mărturisim că ne aşteptam la o dare de seamă mai amănunţită, în care să ni se arate anume oratorii câţi au vorbit şi ce au vorbit; ştiind însă toate variaţiile ce adversarii noştri pot cânta pe tema „trădătoarei şi nelegiuitei colectivităţi”, ne mulţumim că cel puţin ni se arată lămurit hotărârea luată în acea întrunire.

E vorba nici mai mult nici mai puţin decât de tentativa de a răsturna guvernul. Cum? Prin alegeri? Nu, pentru că nu e vorba astăzi de alegeri. Printr-un apel la graţia Tronului? Nu, pentru că, ne spune o foaie de opoziţie, opozanţii cred că nu e oportun a se adresa acum la Coroană. Atunci prin ce? Prin o serie de întruniri publice.

Să ne înţelegem bine. Cu sistema constituţională, un partid politic nu poate veni la putere decât pe două căi legale: prin alegeri, sau de-a dreptul prin voinţa Coroanei, şi voinţa Coroanei se exercită atunci numai când dintr-o criză parlamentară ministerul trebuie să cadă, şi un minister de tranziţie trebuie să ia frânele puterii până când corpul electoral să se pronunţe în alegeri noi.

Când însă de alegeri nu poate fi vorba, când nu există nici criză parlamentară, opozanţii iau hotărârea să răstoarne guvernul prin o serie de întruniri publice. Iată o cale neprevăzută şi neformulată în Constituţia ţării. Câteva frânturi de grupuri şi câteva personalităţi nemulţumite, făcând abstracţie de formele legale, caută să ia cu asalt puterea; este un fel de flibusterie politică, şi seria de întruniri publice promite a ne dovedi încă o dată cât de puţin simţ politic au opozanţii de astăzi.

Căci să vedem ce pot fi acele întruniri?

Grupul de căpetenie, baza compoziţiei, în toată mixtura de la Clubul-Mandi, este grupul vechilor conservatori; cu toate că d-l Vernescu se tot vâră înainte în fruntea bucatelor, cu toate că la întrunirea de sâmbătă a luat prezidenţia cam nepoftit, miezul combinaţiei rămâne tot grupul vechilor conservatori: domnii Lascăr Catargi, Florescu, Manu, Lahovari n-au să se grupeze în jurul d-lor Vernescu, Pache, Trişcu şi alţii. Acest grup al vechilor conservatori au declarat că nu primesc şi nu recunosc starea de lucruri creată prin ultima revizuire a Constituţiei. Până acum grupul acesta s-a abţinut de la lupta politică în alegeri, şi astăzi, crezând că nu e oportun nici a se adresa Coroanei, faţă cu care au sleit vocabularul injuriilor, pun la cale o „serie de întruniri”.

Ce scop pot avea întrunirile acestea decât a agita ţara în zadar? Este din partea vechilor conservatori o faptă politică serioasă să agite şi să tulbure ţara astăzi? La alegeri se abţin, din Camere se retrag, Coroana o nesocotesc; părăsesc prin urmare toate căile legale de luptă; şi, în vreme ce ţara are nevoie mai mult decât oricând de linişte înăuntru şi de o atitudine serioasă şi limpede faţă cu străinătatea, găsesc momentul a apuca pe calea agitărilor şi turburărilor. Drept să spunem, din partea vechilor conservatori măcar acum avea drept ţara să se aştepte la mai mult spirit de ordine.

Nu e vorbă, nici o primejdie, nici un neajuns serios nu poate naşte, nici pentru ţară, nici pentru guvern, din atitudinea nepolitică şi din agitările sterile ale vechilor conservatori şi consorţiului lor. Lumea şi opinia publică română e prea cuminte pentru ca să ia mai mult decât ca nişte simple curiozităţi asemenea rătăciri politice; cuminţia publică la noi s-a dovedit cu prisos în vremea războiului din '77-'78, când, în cele mai tulburi împrejurări, n-a fost nevoie de nici o măsură excepţională, de nici o suprimare de libertăţi pentru păstrarea liniştii şi ordinii interioare.

Dacă întrunirile conservatorilor şi consorţiului lor vor avea un caracter inofensiv pentru liniştea şi ordinea publică, dacă ele se vor mărgini numai la tendinţa de a pregăti spiritele în favoarea opoziţiei pentru viitoarele alegeri, atunci nu avem de făcut decât o simplă observaţie asupra acestor întruniri. Am face observaţia că timpul nu e nimerit pentru o aşa campanie: alegerile sunt prea departe şi evenimentele exterioare sunt prea grave pentru ca atenţia publică să se îndrepte la nişte traduceri prin viu grai a articolelor bombastice din România şi din alte organe ale opoziţiei.

Dacă însă intenţia d-lor vechi conservatori este să împingă sterila lor agitaţie afară din limitele permise de lege şi să înfrunte reprobarea opiniei publice şi a legilor, atunci le facem mai dinainte observarea că timpul este foarte rău ales pentru un aşa scop. Europa aprobă şi aplaudă atitudinea liniştită şi spiritul de ordine ce domneşte astăzi la noi, şi pretinde să nu părăsim această cale, pe care suntem meniţi a ne dezvolta ca stat, mic dar demn, recunoscut, tocmai pentru aceasta, ca un factor util şi necesar culturii şi civilizaţiei occidentale în Orient.

Odată căpătată această bună situaţie, se înţelege că nici ţara, nici Coroana, nici guvernul nu vor să o compromită îngăduind extravaganţele şi rătăcirile unor oameni, pe care lipsa de succes pe căile legale i-a făcut să-şi piardă cu desăvârşire simţul politic.

Voinţa naţională, II, nr. 351, 25 septembrie 1885

TE-AR MAI PUTEA INTERESA