Editura Global Info / Literatură

Ion Luca Caragiale

Cronica fantazistă

O sumă colosală de vase de comerciu, încărcate cu mărfuri de toate speciile, plutesc, în sus şi-n jos, pe Dâmboviţa canalizată; stradele, pavate cu tuci, sunt brăzdate, de la un capăt al cetăţii până la celalalt, de o mulţime monstruoasă de linii de tramways; pe deasupra capetelor bunilor cetăţeni, se-ncrucişează-n aer, în lung şi-n lat, după sistema engleză, şinele unui număr nenumărabile de căi ferate, şi o sumă absurdă de fabrici, în întrul cărora mii de drugi de fier, milioane de roate cu dinţi, funcţionează necontenit cu o regularitate de desperat.

Sublimă civilizaţiune!

Pretutindeni fier şi oţel!
*

Trebuie să ştiţi, doamnelor şi domnilor, că nimic din toate acestea nu se vedea altădată pe aci. Capitala noastră nu era decât o imensă grămădire de case acoperite cu olane sau şindrilă, pardosite cu cărămidă sau pământ, urâte, ne-ngrijite şi neconfortabile, aşezate pe o vastă mocirlă când îngheţată în gloduri de sărutările septentrionale ale crivăţului, când înverzită de mucegai prin solicitudinea fierbinte a razelor solare.

Înainte de revărsatul zilei, cetăţenii, îmbrăcaţi în maniera turcească, porneau de-acasă, încălţaţi cu picioroange. Străbăteau astfel nomolurile stradelor, purtând în mâna stângă un felinar cu vopaiţă de seu, şi-n mâna dreaptă un baston lung cu cioc de fier, cu care necontenit încercând pământul înainte, se fereau să nu dea cu picioroangele în vreun băltău prea adânc. Aşa, ajungeau în piaţă. Aci trăgeau din brâu o pungă de piele de oaie cu şireturi, scoteau din ea două parale turceşti şi-ncepeau să-şi târguiască. Apoi, se-ntorceau purtând la spinare, atârnată de ciocul bastonului, tradiţionala lor basmà roşie cadrilată încărcată cu d-ale casei.

În aşa stare mizerabilă se afla buna noastră cetate; aşa trăiau nefericiţii noştri străbuni. Să ne aducem aminte de dânşii cu pietate şi.. să nu ne uităm vorba.

*

Necioplirea, uitarea de sine, sărăcia, barbaria domniră mult timp asupra acestor locuri; dar, în fine, luară fuga-nspăimântate, când prima locomobilă a doctorului Strausberg, urlând ca o turbată şi aruncând, prin gura coşului ei funinginit, nori negri de fum şi aburi, veni să ne puie pe braţe pe câţiva fii amabili ai preaiubitului Vaterland.

Să cetim cu respect această frumoasă pagină de istorie modernă; să ne amintim cu venerare d-acea minunată epocă, în care ni se dete să-nghiţim şi-nghiţirăm cupa delicioasă a civilizaţiunei, întocmai cum li se dă să-nghită şi-nghit copiii mici doctoriile de friguri. Să aruncăm privirile în jurul nostru, să respirăm cu sete aerul curat al civilizaţiunei şi să surâdem, tâmpiţi de fericire, după obiceiul pământului!

*

Pe malurile lacului din Cişmigiu, cinci mii de lucrători, toţi feciori de oameni cumsecade, descendenţii paşnicilor neguţători cari odinioară îşi numărau boabele mătăniilor în uşa magazinelor; cinci mii de lucrători sunt la muncă de cum se face ziuă până-nnoptează bine.

Întocmai ca indienii de la Gange — care, sub jurisdicţiunea gârbaciului englezesc, lucrează la recolta indigoului, zaharului şi bumbacului, — lucrătorii noştri sunt despoiaţi până-n brâu pentru a duce mai lesne la iuţeala arşiţei solare.

Cu aceeaşi procedere cu care se pescuiesc şi se prepară ţârii pe ţărmii Mării Nordului, lucrătorii noştri pescuiesc şi prepară broaştele din balta Cafegiului. Unii le prind; alţii le apucă de labele dinapoi şi le ucid bătându-le pe nişte mormane de sare pisată; unii le usucă la soare; alţii le-nşiră pe sfoară de Sibiu, pe când alţii le aşază în untdelemn în nişte cutii de tinichea, pentru a fi trimise apoi la Berlin de către întreprinzătorul concesionar al pescuitului bălţii, d-l Karl Scweinmann, ca conserve alimentare.

*

Ce tablou minunat! Ce admirabilă mişcare de viaţă şi civilizaţiune!

Nu vă miraţi, doamnelor şi domnilor! N-am ajuns acele timpuri; dar, bun e Dumnezeu, le vom ajunge curând.

Ghimpele, 28 iulie 1874

TE-AR MAI PUTEA INTERESA