Editura Global Info / Literatură

Ion Luca Caragiale

Cuvântare III

Domnilor,

Fiindcă orele sunt destul de înaintate, daţi-mi voie să vă fac... istoria ţării... dela 1866 încoace (ilaritate). Voiu căuta să fiu cât mai complet; şi, se înţelege, trebue să aveţi puţintică răbdare; orice istorie completă are nevoie de comentarie, de note şi de note la note (ilaritate).

Încep.

Constituţia noastră dela 1866 s-a făcut ca prin farmec, ca printr-o vrajă: o Constituţie întreagă de nu ştiu câte capitole, paragrafe, articole, s-a făcut... foarte iute... Englitera şi-a făcut-o pe a ei nu ştiu după câte lupte seculare; ţara românească şi-a făcut-o, fără prea multe necazuri - într-o noapte (mare ilaritate, aplauze). Pe semne că de aceea Constituţia engleză a ieşit aşa de proastă: au pierdut prea multă vreme la ea; prea au migălit-o - n-au putut-o nimeri dintr-o dată... Noi am nimerit-o! scurt, într-o noapte... şi este - cum o vedem (ilaritate, aplauze).

Din două curente a rezultat atunci această importantă operă: curentul înaintat, aproape jacobin şi curentul retrograd, regulamentar. S-a recurs, pentru a nu întârzia marea operă cu prea multe hărţuieli, - n-avea vreme de pierdut, - la o formulă doftoricească... Recipe: 50 la sută retrograd; 50 la sută jacobin; amestecă frumos şi... e gata: avem Constituţia! (ilaritate aplauze). Din greşală pesemne, spiţerii au scăpat de partea retrogradă 51 la sută, iar de partea jacobină numai 49 la sută (mare ilaritate, aplauze). Jacobinii au protestat şi au început straşnică luptă, supăraţi, nu pe spiţerii cari greşiseră alifia, ci pe Vodă, care nu înţelegea s-o mai dreagă: luptă înverşunată contra Suveranului (aplauze). Şi astfel n-a trecut mult timp şi Capul Statului s-a găsit, la un moment, într-o mare... nu tocmai primejdie, dar desigur supărare şi mâhnire... Greu, foarte greu moment!... Partidul conservator, în care pe lângă retrograzi se găseau şi spirite moderate şi patrioţi cuminţi, aceia cari obţinuseră se la retrograzi concesiunile ce se putuseră obţinea, au luat cu bărbăţie situaţia în mână, au mângâiat şi încurajat pe Suveran, şi au condus ţara şase ani de zile, începând să aplice încet-încet Constituţia. Luptând cu multe piedici atâta vreme, au obosit; pe de altă parte împrejurările politice exterioare reclamau pentru cârma Statului nostru un partid cu puteri proaspete.

Conservatorii s-au retras dela putere cedând locul lor partidului liberal, care venea acum amestecat şi el cu elemente moderate. Am avut după aceea guvernul de doisprezece ani al liberalilor, un guvern cu aşa putere şi aşa avânt, încât, ha-ha! către sfârşit, să leşine cu totul partidul conservator (mare ilaritate, aplauze multe).

Doisprezece ani de opoziţie, domnilor... doisprezece ani! Un ilustru conservator spunea aceste memorabile cuvinte: "Ce să mai facem noi conservatorii dacă o parte din noi, şi încă tineri, au ajuns opoziţiune miluită, iar noi, propriu zişii conservatori, am rămas atâţia în club încât nu putem adesea găsi pe al patrulea pentru o partidă de preferanţă" (mare ilaritate, ovaţiuni). Au început aşa dar conservatorii să se gândească serios. Erau între ei, în fruntea lor, iluştrii răposaţi Lascăr Catargiu şi Alexandru Lahovari, cari şi-au zis: "E poate şi vina noastră că nu ne gândim să evocăm elementele cari trebuesc să fie în poporul acesta înclinate către ideea conservatoare. Oare şcoalele de când le avem; oare munca câtă se face; agricultura, micile industrii - nu trebuesc să poseadă elemente cari necesar să fie conservatoare?"

Le-au căutat şi le-au găsit; au găsit pe mulţi; mai ales dintre tineri, şi între aceştia au găsit - pe d. Take Ioneascu (ovaţiuni furtunoase şi prelungite). Scrupulurile de pietate ce le aveau aceşti tineri faţă de doctrina liberală demodată, din care rezultase viziratul liberal, au fost rupte. Aceşti oameni s-au dus la partidul conservator, care era cât p-aci să-şi dea sfârşitul, a început a reînvia, ca Lazăr, pe care l-a luat Christos şi, suflându-i în faţă, l-a pus iar pe picioare (ovaţiuni furtunoase). A reînviat partidul conservator şi a avut şi el pe urmă atâţia ani de activitate şi de glorie, pe care Istoria nu i le va putea tăcea, necum tăgădui. (Ovaţiuni). În aceeaşi vreme, aceia la care făcea aluziune Lahovari numindu-i opoziţie miluită, s-au gândit: "Bine; noi ne dăm drept conservatori şi tocmai acum când partidul conservator a ajuns iar tare şi mare, noi să stăm pe dinafară?" Şi, în loc să intre franc şi frumos în sânul partidului, au început să-l mineze, ca să-l aducă iarăşi la impotenţă, la pieire, spre a i se oferi ei la urmă drept salvatori (ilaritate, ovaţiuni). Au început să-i tragă clopotele ca de maslu şi să spună despre Lascăr Catargiu, despre acela care odinioară scosese din momentele cele mai grele ţara, despre acela care refăcuse partidul conservator, că-i rezervă o înmormântare de clasa întâia (ovaţiuni nesfârşite). Cu toată cobirea lor, Lascăr Catargiu a guvernat şase ani şi a mai guvernat încă şi din opoziţiune, căci, dacă nu guverna el din opoziţiune, o chestiune care ar fi putut sgudui ţara aceasta, nu s-ar fi putut rezolva cu bine (ovaţiuni sgomotoase).

A murit în fine bunul şi marele Catargiu - a murit în momentul când trebuia să vie la putere...

Atunci - ruptură... Guvern conservator face fuziune cu partidul conservator dela putere; apoi, pentru mai nimica, iar se rupe fuziunea, şi... partidul cade dela putere; şi iar vine guvernul conservator şi iar cu... opoziţia conservatoare (aplauze multe). În fine, iată răscoalele ţărăneşti, şi atunci, aman! iar unirea conservatorilor, iar fuziune, şi de data aceasta, şeful vestitei opoziţiuni miluite devine şeful partidului conservator (aplauze).

Aceasta o dorea de mult: i s-a împlinit în fine! (ilaritate) şi i s-a împlinit cu aşa avânt, cu atâta dragoste din partea tutulor conservatorilor şi mai cu seamă din partea şefului nostru, încât parcă nu mai putea fi îndoială că trebue să meargă toate bine. Eu, modest observator al afacerilor publice, am oftat sceptic: bine ar fi să meargă; dar... nu prea crez c-o să meargă! (ovaţiuni furtunoase). Pentru Dumnezeu! n-am trăit o viaţă pe sub pământ, îmi cunosc omul: ştiu că dacă îl aşezi frumuşel pe scaun, e în stare să-i rupă singur piciorul, numai de drag să se vază iar căzând (mare ilaritate, ovaţiuni). Curioasă petrecere! (ilaritate mare). Astfel găsindu-se într-un cerc de favoriţi, de câţiva oameni dintre aceia cari simt o crudă plăcere a încuraja apucăturile... originale, s-a gândit: "Oare n-ar fi bine să întoarcem partidul conservator iar la idilica şi patriarhala stare de odinioară când era leşinat?" (mare ilaritate). Cum am face să-l aducem iar acolo? (mare ilaritate, ovaţiuni futunoase). Lucru foarte uşor! Toate elementele populare, democrate, atrase de pe vremuri de Lascăr Catargiu şi Alexandru Lahovari, să le gonim afară din partid şi să rămânem noi... enfin seuls ! (mare ilaritate, ovaţiuni nesfârşite). Iertaţi-mă, d-lor, să vă dau pe lângă enfin seuls, şi o formulă românească mai trivială poate, dar desigur mai lirică. Unul pleacă dela horă cu iubita lui şi, depărtându-se de lumea toată, zice cu dragoste: "Bine este câte doi, şi noi, puică, amândoi" (mare ilaritate; ovaţiuni furtunoase prelungite). Care va să zică am scăpat de desbateri! Proiectul tău este votat de mine, proiectul meu este votat de tine, fără vorbă, fiindcă... suntem singurei şi fiindcă... ne iubim (mare ilaritate, ovaţiuni furtunoase prelungite).

Domnilor, nişte băieţi dela ţară găsesc, în nămolul svântat de vântul primăverii, un obuz de tun... cine ştie de când şi cum rătăcit pe acolo. Încep să-l scotocească la şurupul din vârf, să vază ce o fi înăuntru. Un drumeţ le spune: "Nu vă jucaţi, măi băieţi! Să nu fie încărcat, să izbucnească să vă ia capul!" Nu izbucneşte, ba izbucneşte! şi nu se lasă copii de sgândărit până când izbucneşte obuzul... şi apoi, vai şi chiu!... Din jucăria băieţilor într-o seară la club a izbucnit partidul conservator-democrat, cum nu se aşteptau dumnealor (ovaţiuni furtunoase prelungite). Domnilor, nimeni nu putea prevedea, sunt sigur, nici şeful nostru - chiar el o mărturiseşte - ce proporţiuni are să ia această împrejurare (ovaţiuni).

Cine însă nu-şi închipuia de loc ce are să se -ntâmple, sunt băieţii cari au sgândărit obuzul: credeau că au să găsească cofeturi înăuntru (mare ilaritate, ovaţiuni prelungite).

Faceţi-vă odată, domnilor, curiozitatea şi treceţi pe lângă o şcoală, pe lângă un liceu, la ceasul ieşirii din clasă, pe lângă o Universitate când ies studenţii dela cursuri; sau la paradă când defilează şcolile speciale şi... micii dorobanţi - şi întrebaţi-vă: "Oare această mulţime de tineret creşte ca să ajungă clientelă dreptcredincioasă, gogomani, la clubul clasic din piaţa Teatrului?" (ovaţiuni entuziaste). Elementele acestea tinere, cari, mâine poimâine, cu capul şi cu mâinile, au să ducă această ţară, cari ei vor fi această ţară, atunci când mulţi dintre noi nu vom mai fi - aceste elemente vor putea fi conservatoare în sensul Vanicu? (ovaţiuni entuziaste prelungite). Maica Domnului! dar se poate un om cu minte gândi la aşa ceva? (ovaţiuni).

Din tineretul acesta au să iasă viitorii agricultori, comercianţi, finanţiari, industriali; viitori ofiţeri superiori, profesori, oameni politici... Ei? au să se ducă aceia la clubul Vanicu, să facă mătănii şi să sărute, ca pe nişte icoane sfinte, proiectele tipărite şi... indiscutabile? (ovaţiuni prelungite). Masele acestea de producători şi de gânditori ai viitorului o să mai fie oamenii trecutului? Pământul o să se învârtească, şi ţara românească o să stea pe loc? Din zece în zece ani, răsar generaţiuni nouă... Ştiinţele cu vremea merg înainte; cu ele, filosofia îşi deschide mai adînci orizonturi; stele chiar îşi schimbă locul ... şi noi să stăm pe loc? E posibil asta? (ovaţiuni furtunoase, urale).

Cum adică? avem tot: ştiinţă, artă, bogăţie, înţelepciune... nu mai avem nevoie să ne mişcăm din loc; să ne oprim prin urmare: să ne mulţumim cu clubul Vanicu, că mai încolo n-avem ce căuta, că mai departe nu ne trebue să mergem, că mai bine decât atât nunse poate! (ovaţiuni entuziaste, prelungite).

Este o vorbă, domnilor, care mi se pare că în Moldova nu se întrebuinţează; în Muntenia, cînd prinde dulceaţa scoarţă, se zice că s-a zaharisit...

Voci: Se zice şi la noi.

– Bine; dar nu se zice altceva la d-voastră: când se cam vestejeşte creerul, la noi, în Muntenia tot aşa se zice - e zaharisit! (mare ilaritate, aplauze).

Celebrul Menier făcuse multă avere cu ciocolata lui; deodată însă îi apăru în faţă un puternic concurent eleveţian cu un fabricat mai bun şi mai eftin. Bătrânul şef de ciocolată s-a gândit atunci să arunce în lume următoarea reclamă: "Nu cumpăraţi altă ciocolată decât ciocolata Menier." Dece? Fiindcă este singura ciocolată care îmbătrânind albeşte. Cum am zice, e mai cuminte (mare ilaritate). Ei bine, se poate să fie la ciocolată bună zahariseala; dar în politică nu-mi prea vine a crede să fie tot aşa de bună (mare ilaritate, ovaţiuni nesfârşite ).

Domnilor, după ultimele evenimente, după clocotirea produsă de imprudenţa puerilă şi de încăpăţânarea sterilă, statistica ne dă cifra pozitivă a câte partide avem în ţară.

Avem trei.

Unul conservator-reacţionar: şeful ştie ori nu ştie ce vrea; partidul nu ştie nimic şi nici gândeşte să ştie ce vrea şeful (mare ilaritate, ovaţiuni).

Al doilea, partidul liberal: partidul ştie ce vrea; şeful nu ştie deloc ce vrea partidul, şi, după cum se vede, nici nu-i prea trebue să ştie (mare ilaritate, ovaţiuni furtunoase).

În fine, al treilea partid, partidul viitorului, care ştie ce vrea el şi ce vrea şeful, care şef ştie şi el ce vrea şi ştie ce vrea şi partidul.

Acesta este partidul nostru, partidul conservator-democrat (ovaţiuni prelungite, aclamaţiuni).

TE-AR MAI PUTEA INTERESA