| Editura Global Info / Literatură |
Ion Luca Caragiale
Cuvântare la Buzău
Domnilor, să mă ierte amicul meu Bădărău, fruntaş mai mare în partid, să spun că ce a făcut d. Marghiloman, foarte bine a făcut.
Dacă d-l Marghiloman, închis în odaia d-sale, ar fi spus: mi-a dat Dumnezeu avere, nu-mi pasă de unde, mi-a dat Dumnezeu frumuseţe, nu-mi pasă de unde, mi-a dat Dumnezeu destul, mă mulţumesc cu atât, să zică bogdaproste, voi trece pe sub lumina soarelui ca un triumfător într-o mahala (râsete), ca un triumfător la curse la Jockey-Club. (râsete) Când însă a greşit, e atunci când a spus: mai îmi trebuie să fiu triumfător şi în politică; să fiu de pe acum, când ne-o muri trei şefi, să fiu numit eu moştenitor. A făcut o mare greşeală din punct de vedere politic, pentru el, dar pentru noi şi pentru ţară a făcut foarte bine, căci altfel rămânea un om fără păcate, dar nici rău, nici binefăcător; acum este un om cu păcate dar binefăcător. (râsete, aplauze furtunoase)
Cine a produs mişcarea aceasta? Numai ambiţiunea lui a produs această mişcare care, de, fatal trebuia să se întâmple şi fără această ambiţiune, dar bine că a produs-o mai repede decât trebuia. Şi noi venim în oraşul în care s-a închis ca un boier de prin veacurile de mijloc, noi venim cu o armată a ţării întregi şi-i zicem: boierule, o să ieşi afară de acolo să ne dai drumul să intrăm! (aplauze prelungite, râsete) Şi cu atât mai mult îl somăm să iasă de aci, când ştim că toţi cetăţenii vor să fie cu noi şi nu ştiu cu ce mijloc mai ţin câteva porţi închise. Lasă că o să le deschidem noi; căci nu cu deschisul banilor se pot lua cetăţile, ci cu deschisul inimii, dar cu deschisuri. Cu altceva nu se pot lua cetăţile. (aplauze prelungite, repetate)
Noi nu venim aci la prima luptă, noi venim după triumfuri şi d-voastră trebuie să deschideţi cetatea în interesul d-voastră; şi boierului să-i spuneţi: stai pe loc, cum şedea pe vremea lui Nicu Constantinescu. În ajunul alegerilor întreba pe Nicu Constantinescu: amicul meu — desigur să-l ademenească.
— Fratele meu, Nicule, ce e mâine?
— Apoi de, ce să fie? Bine.
— Cine o să iasă?
— Apoi nu ştii cine o să iasă la colegiul I?
Şi a doua zi Izav ieşea printr-un blid de linte. Apoi nu se cumpără toată lumea cu un blid de linte. (aplauze) Noi venim aci după ce am biruit şi luptăm cu un partid care a fost biruit şi luptăm în oraşul d-voastră cu un om care vrea să fie şef dinainte, al unui partid care acum e deja pierdut, un partid stins. (aplauze) Şefii fug pe la ţară şi subşeful vrea să mai vie aci. Nu mai poate: imposibil să mai vină aci. O să-l urmărim şi o să-l scoatem de aci şi să-l trimitem peste Dunăre. (aplauze zgomotoase, râsete) Căci, dacă nu rezistă toată ţara avântului tinerelor generaţiuni, cum să reziste un cavaler de la Buzău contra ţării întregi ? Peste putinţă. (aplauze prelungite)
Sunt bătuţi pe toată linia; sunt ajunşi în halul acelui ţigan din poveste, care a fost întrebat de un român: am auzit că v-aţi bătut. — Şi ce bătălie încă! Grozavă! Război straşnic. Ei erau o sută, noi o sută; de la ei a căzut unu, şi de la noi a rămas unu; tantoi pe tantoi! (râsete, aplauze) Aşa fac şi ei: din toată ţara au pierit şi a rămas Marghiloman la Buzău. (râsete, aplauze) Şi toate aceste succese ale noastre, care nu sunt ale noastre, sunt ale ţării întregi, condusă de spiritul lui Take Ionescu. O ţară întreagă poate să aibă nevoi, nenorociri, dorinţe, speranţe, dacă n-are un spirit directiv luminat, cum este omul acesta, nu poate să facă nimic. (aplauze prelungite) Şi ne impută că am biruit; cu ce? Nu cu forţele noastre proprii, ci cu nemulţumiţii. Apoi, aţi reuşit la Vaslui cu nemulţumiţii, cu conservatorii, aţi reuşit dincolo cu nemulţumiţii carpişti, dincolo cu nemulţumiţii liberali. Da, fireşte, cu nemulţumiţii, dar cu cine? Cu mulţumiţii? (aplauze prelungite) Uite, frate, auzi judecată politică şi omenească! (râsete) Apoi da, nu râdeţi, că vă vorbesc foarte serios. Am reuşit cu ţărănii care sunt nemulţumiţi. Sub pretext ca să se mulţumească proprietarii au nemulţumit pe ţărani. Au reuşit cu proprietarii nemulţumiţi. Sub pretext de a se mulţumi ţărănii, au nemulţumit pe proprietari. Am reuşit cu cârciumarii nemulţumiţi. Sub pretext de a se combate beţia, au [ne]mulţumit pe cârciumari, au distrus o clasă socială. Totdeauna sub pretext de a se mulţumi o clasă s-a lovit în cealaltă clasă opusă şi numai de a se menţine prostul sistem că în ţara aceasta, mediocrităţile, impertinenţa boierească, iar nu voinţa naţională trebuie să domine. (aplauze zgomotoase) Nu, nu impertinenţa, ci meritul; nu pretenţiunea boierească, ci numele care şi-a făcut omul acesta ilustru. (ovaţiuni) Nu averile moştenite, ci averile câştigate cu merit, fiindcă acelea sunt produse numai ale unei familii, iar celelalte sunt produsul puterilor naţiunii întregi. (aplauze) Cu nemulţumiţii, fireşte! Dar cu nemulţumiţii s-au răsturnat templele păgâneşti şi s-a ridicat crucea d-asupra munţilor; cu nemulţumiţii aceia carie sufereau cruzimi, lipsa de ruşine, tirania păgânească şi lipsa de adevăr filosofic şi social; cu nemulţumiţii, fireşte! Cu nemulţumiţii s-a răsturnat tirania catolică în Germania şi s-a înfiinţat Germania de astăzi. Cu nemulţumiţii s-a răsturnat tirania bourbonică în Franţa şi Franţa întreagă s-a sculat ca să proclame în faţa lumii întregi uimite, că un popor de oameni desculţi poate să strige în faţa lumii şi să întroneze drepturile omului. (ovaţiuni) Fireşte că nemulţumirile celor ce suferă au să-i strivească şi să stoarcă din fundul acelor suflete dorinţa pentru mai bine şi pentru dreptate. (ovaţiuni) Prin nemulţumire a fugit omul acesta din club şi prin o mai adâncă nemulţumire am ieşit şi noi toţi şi ne-am găsit faţă în faţă lumea întreagă a nemulţumiţilor, a celor care veneau şi a celor care coborâm şi care ne-au întâmpinat. Acesta este astăzi Partidul Conservator-Democrat. Aşa este partidul takist. Dacă un partid se pecetluieşte frumos, apoi nu se pecetluieşte mai frumos decât cu numele omului, care a luat stindardul în mână şi cu preţul vieţii şi viitorului lui, s-a pus înainte şi a plecat şi merge înainte de frică. Că dacă n-o merge au să-l zdrobească valurile ce vin după el. (ovaţiuni prelungite)
Nemulţumiţi? Apoi nemulţumiţi sunt toţi în ţara românească astăzi. Nu mai merge cu sistemul de astăzi; nu mai merge cu sistemul clubului închis, de unde unul să poruncească la doi, trei; doi, trei să poruncească la patru şi patru la douăzeci şi patru şi aşa mai departe, şi lumea să tacă. Degeaba te întrebi: ce sunt legea tocmelilor agricole, legea administrativă? Ce sunt aceste reforme? Nu ştie cineva de unde s-au poruncit? De unde? Din nori. (aplauze) Nu mai merge să porunceşti numai din nori, trebuie să ne coborâm pe pământ, şi omul acesta este cel întâi om politic pe care îl văd coborând, după Ion Brătianu, şi ca un frate când este vorba înainte de a da bătălia, ca un general ilustru când e vorba de a obţine victoria, merge cu noi şi nu se desparte de noi un minut. (aplauze prelungite)
Domnilor, ştiţi de unde provin nemulţumirile?
În clubul Vanicu, acel club celebru, cât de puţini au mai rămas, încă sunt nemulţumiţi. Da, da, sunt nemulţumiţi, pentru că, spun părerea mea de rău, încă au mai rămas acolo nemulţumiţi, căci ar trebui să fim oameni absurzi să credem că toţi oamenii să aibă curajul să vină după d-l Take Ionescu. Au fost suflete slabe, cărora le-a fost teamă de nu ştiu ce, şi au mai rămas încă câteva acolo unde nu este decât supunere oarbă, fără judecată, şi cu lipsă de demnitate intelectuală. (aplauze) De câte ori întâlnesc pe vreunul, — căci le sunt prieten —, îl întreb: dar tu ce faci? Ce, n-ai ostenit?
Oftează! Ah! Dacă m-ar da şi pe mine afară! Şi atunci le zic aşa: în loc să te dea afară, d-ta să le dai cu piciorul şi să pleci. Aşa a făcut Take Ionescu, căci în definitiv, fii drept şi spune că nu te-a dat afară! Nu mai umbla cu cochetării, le-ai dat cu piciorul undeva şi-ai ieşit afară, aşa da!
Şi ştiţi cum îi compar eu pe acei nenorociţi, care sper încă că în curând se vor noroci? Aţi văzut, domnilor, într-o curte un vultur cu aripile tăiate, plimbându-se printre răţoi, claponi, cu corset şi cu pantaloni? (mare ilaritate, aplauze) Încât aţi văzut, el care zboară după natura lui, în zborul său imens încât vede şi Carpaţii şi Dunărea, acel vultur stă în curte aşa de umilit, şi când vrea să umble e dizgraţios şi seamănă de departe cu o broască râioasă, deşelată, cu o reptilă infimă. (mare ilaritate, aplauze prelungite)
Să sperăm că în curând, şi acelor nemulţumiţi o să le crească aripile şi să se ridice, bineînţeles nu la înălţimea acestui vultur care zboară de demult, încât poate să vadă de acolo în jurul lui de nevoile poporului românesc. (aplauze prelungite) Până atunci să ne mulţumim că, în raza depărtată către care trebuie să ţintească naţiunea, este un vultur cu crace în cioc care zboară foarte sus, să-l urmăm. (aplauze prelungite, strigăte de trăiască) Uitându-mă la el văd că acesta este Take Ionescu. Niciodată să nu-i cadă aripile! (aplauze prelungite, ovaţiuni, strigăte de „trăiască”, urale)
Cuvântare rostită la 18 mai 1908. Editată de Şerban Cioculescu în suita de Cuvântări politice (după note stenografice) în Revista Fundaţiilor Regale, VI, nr. 10, octombrie 1939
TE-AR MAI PUTEA INTERESA
