Ion Luca Caragiale

Elegie

Sărac, fără putere,
În lume sunt ursit
Prin valuri de durere
Să trec necontenit

Am suflet... dar suspine
Printr-însul trec mereu,
Precum trece prin vine
Al morţei fior greu;

Căci el daca iubeşte
Un dulce nenufar,
Iubirea-i se umbreşte
De un dispreţ amar!

În van vreau prin iubire
Ferice să mă fac:
Vai! nu e fericire
Aici pentru sărac!...

O zi n-avui senină
În care să trăiesc;
Viaţa-mi azi declină,
Ca floarea mă pălesc!

Durerea mi-este mare,
Profund e al meu dor!...
O! lacrime amare,
Grăbiţi! căci voi să mor!