Ion Luca Caragiale

Mare farsor, mari gogomani

Un comediante de bravură
Joacă de patruzeci de ani,
Făcînd enormă tevatură
În faţ-a nişte gogomani.

Dibaci, sub latele-i fireturi,
Ascunde un talent îngust,
Jucînd cu-aceleaşi marafeturi
Aceeaşi farsă de prost-gust.

Întîi cu toţii, zi şi noapte,
Îl gratulau pe-acest farsor
Cu ouă moi şi mere coapte —
Dar el urma nepăsător.

L-au maltratat. Ce nu-i făcură?
În brînci afar-au vrut să-l dea...
Aş! răbdătoarea creatură
Că nu-nţelege se făcea.

Primea zîmbind fluierătura;
În dreapta,-n stîng-a salutat
Şi grav, bravînd huiduitura,
Rolu-nainte şi-a jucat.

Şi-ncet-încet, toţi gogomanii
De-acest farsor au fost nebuni;
La beneficii, în toţi anii,
Flori, daruri, saltanat¹, cununi!

Că-n loc să poarte o tichie
Ca un farsor ce este, el
Şi-a pus pe cap cu fudulie
O cască mîndră de oţel.

Şi joacă — joacă prost, da-i iese;
Stau paf toţi bieţii gogomani,
Paf! Din succese în succese,
De douăzeci ş-atîţi de ani!

Şi ţine-te d-acu reclamă:
Măreţ, sublim, nemuritor!
O lume-ntreagă îl aclamă
Ca pe un geniu creator!

Acuma-mbătrînit în slavă,
Sub casca lui de caraghioz
Şi cam zaharisit la glavă,
Vrea chiar triumful grandioz.

Nobil metal nu e oţelul,
Dar scump destul, destul de greu...
Ca rol fu mare mititelul!
Hai, gogomani la jubileu!

1. Pompă, cortegiu (turc.).