Editura Global Info / Literatură

Ion Luca Caragiale

Noul cabinet Otoman

O telegramă a agenţiei Havas ne-a vestit mai alaltăeri, cum că în Constantinopol s'a ivit pe neaşteptate o criză ministerială, că ministerul împreună cu marele-vizir Savfet-Paşa şi cu marele Şeic-ul-Islam au căzut, şi că noul cabinet s'a şi format, iar în locul lui Savfet-Paşa a venit Heredin-Paşa, fost ministru al beiului de Tunis. Noul mare vizir, înainte de a se urca la această treaptă, a fost câtăva vreme consilier favorit al Sultanului, şi astfel i-a venit uşor să ajungă unde se află acum. Această schimbare repede a cabinetului otoman dă loc la deosebite reflecţii din partea presei străine. Unele organe pretind că deşi criza ministerială din Constantinopol şi formarea noului cabinet au venit cam fără veste, însă nimini nu poate fi surprins de una ca aceasta. Căderea lui Savfet-Paşa este un fapt foarte important. Fostul mare vizir de netăgăduit, este unul dintre bărbaţii cei mai însemnaţi ai Turciei şi un diplomat isteţ, om onest şi inteligent şi mai presus de toate patriot sincer. El şi-a căpătat pe bun drept stima generală prin chipul cu care şi-a servit ţara în împrejurările grave şi primejdioase din anii aceştia. Toată lumea prin urmare se întreabă cu drept cuvânt: pentru ce Savfet-Paşa a fost răsturnat astfel?

De câtva timp spiritul Sultanului era şi este încă muncit de nişte gânduri foarte ciudate. Abdul-Hamid nu mai are încredere în niciunul din bărbaţii de stat ce-l înconjoară: pretutindeni vede numai vrăjmaşi, trădători, cari sunt gata să întrebuinţeze în potrivă-i toate mijloacele. În orice vremuri, dar mai ales în starea în care se află acum ţara lui Abdul-Hamid, o aşa pornire din partea unui suveran este foarte supărătoare. Turcia se află acum într'o stare din care neapărat, dacă voieşte să mai trăiască, trebue să iasă, şi pentru acest sfârşit este nevoie nu de vedenii închipuite şi de descurajare, nu de păreri şi de spaime fără noimă, ci de energie, de sânge rece şi de judecată sănătoasă. Abdul-Hamid, rătăcit în neîncrederea lui, s'a înconjurat încetul cu încetul de străini, crezând că are să găsească mai mult devotament şi bună credinţă în nişte oameni cari i-ar datori lui tot şi a căror stare bună şi înălţime ar atârna numai şi numai dela conservarea lui. Astfel dar a crezut de cuviinţă să încarce cu favori pe Heredin-Paşa, vechiul ministru al beiului de Tunis, om deştept şi de spirit, după cum se spune, dar care a lăsat la Tunis nişte amintiri nu prea frumoase în privinţa administraţiei sale. Bunavoinţă ce o arăta Sultanul lui Heredin-Paşa era din zi în zi mai pe faţă, şi se spune chiar că dacă ar fi vrut, acest nou favorit ar fi venit la cârma trebilor publice de mai nainte. Venit de curând la Constantinopol, dânsul a voit să sondeze tărâmul împrejuru-i şi mai ales să facă cunoştinţă cu personalul politic din partea locului. Acum câteva zile, Sultanul a chemat dela Brusa pe fostul său consilier şi om de încredere, Zaid-Paşa. Aceia cari sunt în curentul intrigilor din seraiu au putut îndată ghici, că se pregătea ceva şi în adevăr lucrurile s'au dat pe faţă. Când Savfet-Paşa fusese numit mare-vizir, pusese condiţie a primirii acestui post ca Zaid-Paşa să iasă din Constantinopol; reînturnarea lui Zaid-Paşa era deci o ameninţare în contra existenţei ministeriale a vizirului Safvet-Paşa, a stăruit din nou să depărteze pe acel om, în potriva căruia el n'avea vreun parapon personal, dar care, fiind favorit la palat şi nepopular în lume, era o primejdie. Nu e prin urmare de mirare când vedem astăzi pe acelaşi Zaid-Paşa la ministerul de justiţie al Turciei. Kadri-Paşa şi Gevet-Paşa aşijderea sunt oamenii intrigilor de seraiu şi nu mai au nici atâta popularitate şi încredere publică cât colegul lor dela justiţie. Cu toate astea, noul cabinet turcesc are în sânu-i şi câteva persoane populare şi distinse. Heredin-Paşa, în izolarea sa, a înţeles că trebuie să-şi ia pe lângă sine şi ceva oameni mai cunoscuţi şi mai preţuiţi. Osman-Paşa, viteazul general dela Plevna, a fost numit la ministerul de războiu, şi numele acestui bărbat este destul de strălucitor pentru a da el singur prestigiul cerut unui minister împărătesc. Caratcodori-Paşa, ministru la cele din afară, a dat o destul de bună idee despre capacitatea lui diplomatică cu prilejul congresului dela Berlin. Numirea lui iarăşi se poate numi un bun temeiu al noului cabinet. În unele cercuri politice europene se regretă că acest bărbat însemnat, numai decât după numirea lui ca guvernator creştin al Cretei, spre executarea articolului 23 din tractatul dela Berlin, a fost chemat la postul ministerului, şi a trebuit astfel să lase vacant locul din Creta. Schimbările aceste dese, după cum zic foile franţuzeşti, dau dovadă că tocmai acum, în loc de o purtare fermă şi statornică, în Turcia domneşte o pornire şi un spirit de preschimbări şi de nestatornicie destul de primejdioase oricând, dar mai ales pentru vremea de faţă. În halul în care împărăţia otomană se află astăzi, asemenea pornire o poate duce curând la o desăvârşită descompunere şi nimicire. Savas-Paşa se zice că ar fi fost în Creta cu Muctar-Paşa; iar cât despre Riza-Beiu, cumnatul lui Gazi-Osman şi secretar la Sultanului, i se încredinţase o misie în Egipt. - Într'un cuvânt noul cabinet în care se află amestecate deosebite elemente nu dă mari speranţe că va ajunge cumva la vreun rezultat politic cum se cade; şi noul ca şi vechiul cabinet nu va putea încheia tractatul definitiv cu Rusia, nu va putea iscăli convenţia cu Austria, şi asigura executarea reformelor ce le cere Englitera pentru Asia-Mică, în sfârşit nu va putea insufla mare încredere Europei. Aceasta este cea mai răspândită părere despre noul cabinet otoman în presa europeană. În mai toate cercurile politice, se atribue preschimbarea ministerului din Constantinopol numai şi numai unor motive de ordine interioară şi mai-mai privată; adică, sultanul nu se mai încredea în vechii lui miniştri, şi şi-a luat alţii noui pentru ca de sigur peste puţin pierzându-şi încrederea în ei, să-i schimbe şi pe aceştia, şi aşa mai încolo.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA