Ion Luca Caragiale

Suveran şi curtezan

Satiră democratică

Un împărat odinioară –
Şi suveranii-s muritori! –
Avea din fire slăbiciunea
Că strănuta prea deseori.

Acest cusur, la urma urmii,
D-ei căuta, nu-i vr-un păcat,
Dar sunt cusururi populare
Ce nu merg la un împărat.

Ce leacuri nu-ntrebuinţase!
Ce rugăciuni la Dumnezeu,
Protector tronurilor! – geaba:
Sărmanul strănuta mereu!

Un curtezan intim l-întrebă:
– De ce eşti tot posomorât
Şi tot mâhnit, mărite doamne?
– Nu ştii cât sunt de amărât!

Strănutul meu leac nu găseşte,
Vai! mă sfiesc, nu pot să ies,
La Cameră, Senat, paradă:
Se simte că strănut prea des.

Din pricina strănutăturii
Eu sunt un prinţ nenorocit!
– De ce, măria-ta? întreabă
Curteanul său cel favorit.

– Cum? nu-nţelegi? - Ba da; dar, Sire
Ori să strănuţi, ori ce să faci,
La toţi, Măria Ta, ca mire,
La toţi miroase-a odagaci!

Moftul Român, anul 1 nr. 16 (1893), retipărită în Calendarul Moftului pe 1902.