Editura Global Info / Literatură

Ion Luca Caragiale

Toast la Ploieşti

Domnilor, vreau să fiu cât se poate de scurt.

Voci: Mai lung!

Atunci să-mi faceţi o concesiune, fiindcă iar trebuie să deschid o paranteză. Mi s-a tăgăduit, în ultimul timp, — mă iertaţi, vorbesc fără metodă — când am făcut un articol pentru d-l Take Ionescu, acum în particular, nu s-ar putea mai potrivit cu vremea (aplauze furtunoase) — parcă îi prooroceam! Dar ce se amestecă ăla, un artist, în politică? Bine, o dată merge să înghiţi un compliment, aşa pentru ca să te atragă (ilaritate), o favoare; dar când am auzit şi al doilea compliment ca să-ţi atragă o favoare — ştiţi că complimentele mă ambetează: nu este permis unui artist... Aşa? Atunci am răspuns, dacă artist însemnează a respecta gramatica românească o dată, de două ori pe săptămână, atunci sunt artist (ilaritate). A, dar atunci pe bucătăreasa, care nu respectă de două ori pe săptămână gramatica, nu o nedreptăţeşti? Să-mi tăgăduiţi dreptul de cetăţean de a mă amesteca de două ori pe săptămână în politică? Cum, dacă am învăţat gramatica, nu mai am dreptul să fac politică?

După această paranteză, d-lor, eu am spus-o şefului, şi la Iaşi şi acum şi d-voastră şi ori de câte ori voi fi în mijlocul partidului o voi spune, pentru că nu sunt sătul de a o declara: noi, oamenii de litere şi de cultură, am fost totdeauna consideraţi în Ţara Românească ca nişte elemente tolerate cum sunt pe pereţii salonului acum tolerate decorurile de hârtie şi care mâine vor trebui să dispară. Aceasta se înţelege că nu era destul de convenabil pentru noi, şi eu din nou am zis: de ce să nu facem noi şi politică? Am voit să facem politică şi atunci ni s-a pus alternativa: d-le artist, vrei să fii arnăutul boierului cutare ? Atunci, se înţelege, am spus: sunt literat, am învăţat gramatica elementară (mare ilaritate), n-am să învăţ să umblu cu spală-varza, d-le boier (mare ilaritate).

A trecut multă vreme şi s-a întâmplat să se formeze acest Partid Conservator-Democrat, în care un literat, măcar că ştie gramatica românească (ilaritate), măcar că nu vrea să fie arnăut boieresc, poate să se găsească cinstit şi onorat în faţa d-voastră, alături cu acest om ilustru (ovaţiuni). Şi vă mărturisesc drept că aceasta m-a măgulit până în fundul sufletului nu atât pentru mine personal, cât pentru dragostea mea personală (aplauze entuziaste), pentru acea clasă de oameni care fac şi ei servicii ţării, care şi ei sunt agenţi de cultură; care, fără să fie financiari, negustori, industriaşi, joacă un rol pentru ridicarea treptată a naţiunii acesteia (ovaţiuni furtunoase).

Aşadar acum că mă aflu în faţa d-voastră şi fiindcă mă aflu în faţa d-voastră, mi-aduc aminte cu pietate de ziua aceea, în care am plecat din acest oraş; eu ca copil, care nu aveam, d-lor, — şi nu v-o spui ca să mă laud, ca să trag consecinţe favorabile pentru mine — nu am, d-lor, decât 4 clase primare pe care pot să le justific (ilaritate, aplauze). Şi să vă spun pentru ce nu am decât 4 clase primare. Văzând că de aci încolo se îngroaşă lucrurile, mi-am zis: mai bine să trec la şcoala lumii, unde nu sunt stabilite examene (ilaritate, aplauze) şi m-am strecurat aşa de bine, că mie, omul acesta, îmi face onoarea şi-mi dă mână ca un inferior al lui, dar cu iubire, şi atunci când Take Ionescu a hotărât să părăsească o baracă în care era captiv, în care era condamnat să nu poată face nimic şi să intre pe calea largă a destinelor lui, am spus: în sfârşit, fac şi eu politică. Şi-mi scria un prieten şi-mi spunea: nu te duce la Take Ionescu. Însă, cum poşta de la Bucureşti la Berlin vine rar, când am primit scrisoarea prietenului meu, era târziu, căci eu scrisesem d-lui Take Ionescu să mă înscrie şi pe mine în Partidul Conservator-Democrat, şi m-a înscris. Mulţumesc, şefule! (aplauze, ilaritate).

Domnii mei, eu sunt un om, care când mă pofteşte cineva la masă nu cer să mă pună în capul mesei, ci cer să mă pună la coadă (ilaritate, aplauze).

Ştiţi pentru ce? Pentru că mă tem ca nu cumva să mă pună într-un loc, în defavoarea locului şi în favoarea mea; căci o persoană trebuie să stea la un loc unde să fie în favoarea locului şi în defavoarea lui.

Take Ionescu are o masă largă, populară; când el mă primeşte la masă, în coada mesei are să mă pună, dar o să zică: Caragiale e bătrân; îl pun la coada mesei, dar îl tratez ca pe un mesean.

Nu mă duc în casa boierească, unde sunt mese strâmte, şi unde cel care te pofteşte să zică: băiatul acesta să se ducă la bucătărie (aplauze).

Domnilor, sunt nepotul unui bucătar arnăut şi prin atavism am groază, am oroare de sosul prăjit (mare ilaritate).

Şi nu aş fi în stare nici la o casă împărătească să mă duc şi să fiu trimis la bucătărie (aplauze, ilaritate), pentru ca a doua zi să am dreptul să mă întâlnesc cu un mitocănaş de speţa mea (mare ilaritate), să-mi spuie: unde ai mâncat aseară? Sub acoperământul unei case boiereşti. Şi când m-o întreba: Sub ce compartiment, să-i zic: Adio, monşer (mare ilaritate). Numai la masa mitocanului mă duc şi la masa lui stau unde o vrea să mă puie, căci, oriunde voi sta, mai mic decât cum sunt n-are să mă facă; dar la bucătărie boierească n-am să mă duc niciodată (mare ilaritate), tocmai de aceea pentru că bunicul meu era bucătar arnăut şi bucătăria mă scârbeşte şi rolul de arnăut m-ar scârbi şi mai mult (mare ilaritate). Prin urmare îmi fac o datorie sufletească.

Ridic toastul acesta lui Take Ionescu, nu pentru că este şeful partidului; şefia nu a luat-o el, i-aţi dat-o voi. Gloria o dă viitorul, reputaţiunea i-a dat-o trecutul. În sănătatea lui de om de inimă, care îmi permite, mie literat, să stau alături de el la o aşa splendidă manifestaţiune! (Ovaţiuni furtunoase.)

Martie 1908

Rostit la 9 martie 1908 şi tipărit prima dată de Şerban Cioculescu, în Revista Fundaţiilor Regale, VI, nr. 10, octombrie 1939, în suita de Cuvântări politice (după note stenografice).

TE-AR MAI PUTEA INTERESA