Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Ion Luca Caragiale

    Un incident la cameră

    În sfârşit, ieri s'au deschis adunările de revizuire. După citirea mesajului domnesc, al cărui text l-am dat în numărul nostru trecut, dd. senatori retrăgându-se din localul Camerii, spre a se duce la localul Senatului, Camera a procedat, conform regulamentului, la proclamarea biuroului provizoriu, - prezident d. D. Cariadgi. După aceasta, unul din secretari a dat citire apelului nominal. Asupra acestei citiri s'a ridicat un incident în chestiune de regulament. Se ştie că alesul adevărat al col. I de Suceava este d. Nicu Gane, iar nu d. Morţun, al cărui nume fusese din greşală trecut pe lista oficială publicată de guvern, după informaţiile date de prefecţi, în seara deschiderii urnei. Cu toate acestea, în apelul nominal alfabetic, secretarul biuroului provizoriu al Camerii nu citeşte numele d-lui N. Gane la litera respectivă, iar din contră, mai la vale, citeşte numele d-lui Morţun. D. Nicu Gane, care se află faţă şi care are la mână certificatul de ales al col. I de Suceava, cere cuvântul spre a protesta. Guvernamentalii, cari, să nu uităm a spune în treacăt, se află toţi prezenţi, încep să facă zgomot strigând din răsputeri, că nu se poate acorda cuvântul nimănui până ce nu se vor trage la sorţi secţiunile şi adunarea nu va fi constituită. D, Maiorescu cere cuvântul în cestiune de regulament. Larma guvernamentalilor creşte; între strigători se disting mai ales dd. col. Lecca şi Buescu. În mijlocul huetului, în picioare pe banca din faţa celei ministeriale, se vede d. Sihleanu, alesul dela Putna, clipind din ochi, gesticulând academiceşte şi mişcându-şi repede buzele; pare că ţine un discurs; din nenorocire însă, d. Sihleanu se paote vedea numai, de auzit nici că-i vorbă; dar aceasta nu descurajează pe orator, care, cu talentul său cunoscut, îşi urmează discursul mai departe. D. Maiorescu cere necontenit cuvântul în cestiune de regulament, ceea ce în sfârşit i se acordă. d-sa se adresează biuroului provizoriu ca singură autoritate constituită până acuma, şi-l roagă a-i spune cine a tipărit acel apel nominal? Camera se zice că nu poate acorda cuvântul şi nu poate discuta nimica, de vreme ce încă nu e constituită; aşa e; dar atunci, cine tipăreşte lista alfabetică a numerelor deputaţilor, d'asupra căreia stă scris cu litere mari titula oficială de: Adunarea Deputaţilor, - apel nominal? Cine? Ministerul? Imprimeria Statului? Direcţia Monitorului Oficial? Da, Camera nu e încă constituită, dar oare pentru acest cuvânt, deputaţii ce s'au adunat aci au venit fără nici un titlu? Nu trebuesc dânşii să fi venit în puterea unui mandat dat de alegători? Şi oare trebue să se trecă în apelul nomunal provizoriu, în locul numelui aceluia ce posedă certificatul de ales dat de biuroul definitiv, un alt nume, numai pentru că un prefect s'a pripit a telegrafia ministrului ştirea neadevărată despre reuşita candidatului său de predilecţie? Până la verificarea titlurilor, prin urmare, d. Maiorescu cere să se treacă în apelul nominal provizoriu numele d-lui N. Gane. Se produce din nou sgomot; d. Maiorescu încheie repetându-şi cererea, şi guvernamentalii se domolesc de îndată ce d. C. A. Rosetti arată că împărtăşeşte pe deplin cererea deputatului conservator. Toţi tac, şi acum în tăcerea generală se aude vibrând glasul d-lui Sihleanu, care şi-a urmat fără clintire discursul început şi a ajuns cu fericire la concluzia, că nu trebue să se acorde niminui cuvântul până ce nu se vor trage la sorţi secţiile. După un solo de trompetă cu acompaniament de mare orchestră, o cadenţă pianissimo ad libitum a unei clarinete guturăite: după cuvintele d-lui Maiorescu, şi strigătele apilpisite ale guvernamentalilor, glasul placidului ateu dela Focşani. Incidentul se curmează în sfârşit, prin satisfacerea cererii d-lui Maiorescu. În locul numelui de Morţun, biuroul scrie numele adevăratului ales, d. N. Gane. După aceea se trag la sorţi secţiunile, cari şi încep lucrările de verificare a titlurilor. - La Senat, fără niciun incident, se trag la sorţi secţiunile, cari asemenea procedează la lucrările verificării. - În amândouă adunările, după cum se speră, secţiunile se vor grăbi a-şi termina lucrările acestea până mâine sau poimâine.




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA