Editura Global Info / Literatură

Ion Minulescu

Povestea unui „cineva“

A fost cândva un „Cineva” ―
Un „Cineva” aşa prostuţ,
Că-n nopţile cu lună plină se trudea
Să scoată pe furiş luna din puţ
Cu ciutura...

Şi totuşi, acest „Cineva” ―
Deşi „copilul nimănui” ―
Se socotea-n prostia sa
Născut din zborul minţii lui,
Nu conceput
Numai din lut,
Cum l-învăţase Biblia...

Şi-nfuriat că Dumnezeu
Nu-l modelase după chipul său ―
Ca pe Adam ―
A strănutat
Şi s-a-narmat
Cu-o bardă de oţel călit
Cu care singur şi-a cioplit
Şi palmele,
Şi tălpile,
Şi capul,
Şi ideile,
Şi inima,
Şi sufletul,
Şi gura,
Şi răsunetul
Minciunii trâmbiţată prin văzduh,
Că „El” e frate bun cu „Sfântul Duh”...

Dar ce păcat... că-n ziua când pleda
Că-n lume singur „El” e „Cineva”,
Şi jubila că-n veci n-are să fie
Decât acelaşi strop de „apă vie” ―
N-a fost decât un mare... „foc de paie”
Pe care primul strop de ploaie
L-a stins, ca să nu mai rămână
Nimic din „El”,
Decât aceeaşi rece mână
De ţărână ―
În cimitirul „Pătrunjel!”…

TE-AR MAI PUTEA INTERESA