Ion Pillat

Cozia

Foșnește Oltul — pluta a trecut,
Dar cerul spart în cioburi vine iar
Să cheme peste ape, din trecut,
O mânăstire toată de cleștar.

Cu murmure și val și veac se scurg...
De ce și astăzi Cozia a rămas?
Trecutul stă pe unde, în amurg,
Cu umbra lui ca limba unui ceas.

Foșnește Oltul... Stele au sclipit —
Cu mâna și cu mintea nu le-ajung.
Prin ce desiș de codru încâlcit
Se-ncearcă aripi și se zbat prelung?

Un dangăt de aramă a zburat...
Se duce peste văi și peste munți.
Aproape vezi albastrul tremurat
Durând din sunet și din suflet punți

Aproape simți cu ochii mari deschiși
Cum unul câte unul s-au desprins
Din noaptea ce se prinde-n rămuriș,
Hulubii Domnului pe cerul nins.

Cireșul de pe drum a înflorit —
E alb de lună multă ca de flori.
Ori poate peste pomul liniștit
Stă stolul alb al serafimilor.

Din volumul "Biserica de altădată" 1926