Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Ion Pillat

    Închinare

    Priveliște menită să-mi fie o psaltire,
    Întâia mea credință și ultimul meu scut,
    Moșie aurită de-amurg și de-amintire,
    Deal albăstrit de lună, de dor și de trecut.

    Florică, înflorită în Mai ca o mireasă,
    Tu, care legi în toamnă un rod de orice ram,
    Întinde peste mine un văl de frunză deasă,
    Primește iar la sânu-ți copilul ce eram.

    Aleea mi-o deschide cu brațele de mamă
    Ca să mă culc în casa din deal, la pieptul tău.
    Fii pentru mine sfânta icoană ce din ramă
    Alină lin feciorul risipitor și rău.

    Am rătăcit pe piatra cetăților haine
    Și m-am jucat cu anii cum alții zvârlă mingi...
    Tu, numai, păstrătoare a zilelor mezine,
    Mai poți cu-a lor lumină pierdută să m-atingi.

    Fii pentru regăsitul o mânăstire vie
    În care amintirea aprinde lumânări
    Și unde, pe o tâmplă de umbră, reînvie
    Ochi cunoscuți, luceferi ieșind din înnoptări...

    Nu vezi suind poteca pe dealul din Florica,
    Cu ochi de tinerețe și păr frumos de nea,
    Cum trece spre mormântul bunicului, bunica,
    Ținând ca ieri de mână copilăria mea?

    N-auzi atât de-aproape, dar parcă-n altă țară,
    Și râsul meu zburdalnic și glasul ei blajin?
    Nu simți sporind dorința și dulce, și amară
    De-a reveni mai iute la cel dintâi cămin?...

    Cu ochi de altădată, cu degetul pe buze
    - Așa cum se cuvine în preajmă de mormânt -
    Vă voi urma, curate și albe călăuze,
    Spre cel mai drag, mai trainic și sufletesc pământ.


    Din volumul "Florica" 1926




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA