Editura Global Info / Literatură

Liviu Rebreanu

Cinema

Pianul automat cântă o horă zburdalnică. Spectatorii îşi şterg năduşeala de pe frunte. Un băiat cu tablaua aleargă printre bănci, ţipând ca din gură de şarpe:

— Rahat cu apă rece! Americane prăjite!

Apoi pianul tace. Luminile se sting. Băiatul cu tablaua încremeneşte într-un colţ al sălii. Orchestra napolitană atacă o melodie spaniolă, şi pe pânză se desfăşoară povestea nemaivăzută.

„Contele şi contesa stau la masă. În uşă apare un servitor aducând stăpânului o scrisoare. Contele o ia, o desface, o citeşte. Cuprinsul scrisorii: „Stimate domnule conte, vă fac cunoscut că aţi moştenit două sute mii franci. Miraţi-vă şi fiţi fericit. Banii puteţi să-i ridicaţi personal când doriţi. Devotat, Cutare, notar.” Contele spune contesei ce noroc neaşteptat a dat peste dânsul. Contesa, care aduce mult cu o chelneriţă, îmbrăţişează pe contele, care seamănă cu un birjar. Amândoi pleacă dansând şi lăsând, fireşte, scrisoarea pe masă. Servitorul vine şi, cu o mimică diabolică, citeşte scrisoarea. De-acuma ştie ce are de făcut, mizerabilul!”

— Rahat cu apă rece! strigă în pauză băiatul cu tablaua.

„Contele şi servitorul se îmbarcă într-un vapor. Iată-i într-o cabină amândoi. Servitorul trage cizmele stăpânului. Contele se culcă. Culcarea aceasta i-e fatală. Căci servitorul, infam, atâta a aşteptat. Se repede la stăpân, îi deschide gura cu forţa şi-i toarnă un lichid îmbătător. Într-o clipă, mâinile şi picioarele contelui sunt legate cu frânghii groase ca braţul, în cealaltă clipă hoţul îi răpeşte scrisoarea notarului, iar sărmanul stăpân e aruncat într-o ladă şi încuiat.”

— Americane prăjite! strigă iar băiatul cu tablaua.

„Şi iată-l pe servitorul trădător în hainele nefericitului conte, care se căzneşte neputincios, zăvorât în ladă. Servitorul, îngrozitor în noua lui înfăţişare, se prezintă notarului, care este un detectiv amator. Notarului i se pare suspect acest conte oribil la vedere. Cu ajutorul unui câine poliţist, descopere pe adevăratul conte închis în ladă. Începe o goană nebună după servitorul mizerabil, care, în cele din urmă, este prins şi aruncat în închisoare. Contele plânge şi oferă cincizeci mii franci notarului detectiv care l-a scăpat de moartea sigură. Notarul însă recunoaşte în conte pe fratele său vitreg. Bucuria lor e de nedescris. Se îmbrăţişează şi pe urmă contele se întoarce acasă la contesă cu cele două sute mii franci. Fericire. La revedere.”

Luminile se aprind. Orchestra napolitană tace. Spectatorii îşi şterg năduşeala de pe frunte. Pianul automat intonează o rapsodie ungurească. Băiatul cu tablaua încărcată aleargă printre bănci, ţipând ca din gură de şarpe:

— Rahat cu apă rece! Americane prăjite!…

TE-AR MAI PUTEA INTERESA