Editura Global Info / Literatură

Magda Isanos

Cânt

Cânt ca privighetorile oarbe.
Nu ştiu, eu sorb cântecul sau el mă soarbe.
Atât de sus ne-naltam câteodată…
Sufletu-mi arde de-o flacără înfricoşată.

Ca rugul din care a vorbit Dumnezeu,
aşa arde sufletul meu.
Cred în zâne, în sfinţi şi minuni;
prieteni, nu-mi împletiţi cununi.
Cântecul e-n mine ca-n voi tăcerea;
îi bănuiesc uneori puterea,
însă nu ştiu nimic şi mă-nchin smerit
îngerului lângă mine ivit.

Fă-mă să cânt despre oameni şi suferinţe,
şoptesc cu buzele reci, fierbinţi,
despre săraci, despre copii şi foame…
Şi-n mijlocul cereştii mele spaime,
întrezăresc cuvintele de foc,
cu care-ar trebui să creez lumea, s-o pun la loc.

Apoi rămân singură. Nu ştiu nici eu
de ce mi-a vorbit din stufişul aprins Dumnezeu.

"Cântarea munţilor", 1945

TE-AR MAI PUTEA INTERESA