Editura Global Info / Literatură

Magda Isanos

Copilăria mea

Mi-i fraged sufletul, până pe buze mi-i fraged,
poate de iarba ce creşte acuma la noi;
cu bice de aur trec sub fereastra mea ploi –
stau singură şi-mi aduc aminte de multe:

Când eram mică legasem un leagăn de-o creangă.
„Vreau s-ajung steaua de-acolo...” strigam bunicului.
O, cât de sus s-au suit duşmănoasele stele...
Nu le mai văd, le-am uitat lumina curată.

Mi-i inima tristă. Mama mi-a scris c-au tăiat
pomii din fundul grădinii, leagănul putred;
odată cu dânsul, va fi căzut în buruieni
copilăria mea – şi o mănâncă furnicile...

II

Cine povesteşte în mine, cine
mi-aduce aminte c-am trăit acolo,
în ţara dintre sobă şi genunchii bunicului,
întâia poveste cu zmei?

Vă voi face să trăiţi de-a pururi,
ani duşi, miraculoase răsărituri.
Deasupra gardului unde lumea sfârşea,
azi ştiu, de-acolo începea tărâmul zmeului.

Însă toate s-au sfârşit odată,
când ardeau lumânările ziua.
Bunicul dormea într-o cutie frumoasă –
şi l-au luat şi l-au dus pe sub marii castani.

Toată noaptea m-am temut pentru dânsul.
Văzând că nu se mai întoarce, ziceam:
„Dacă se-ntâlneşte cu scorpia? Haide,
Azor, să ne ducem la el.”

Şi singură mai târziu am plecat.
Pe tărâmul zmeului mişună oameni.
În jurul inimilor lor un şarpe mic
se-ncolăceşte; ei sunt trişti şi răi.

Dar pentru dânşii scriu poemele mele,
scutur deasupra lor copacii de-atunci şi ploile:
amintiţi-vă că sunt copii pe lume,
şi plante albastre, şi duioşii câni.

"Poezii", 1943

TE-AR MAI PUTEA INTERESA