Magda Isanos

Strofele poetului bolnav

De trupu-n care mă pândeşti, durere,
m-aş despărţii cu inima uşoară,
ca să răsar într-o împrăştiere
de iarbă şi de flori la primăvară.

I-o taină pentru ce i-a trebuit
lui Dumnezeu acest clondir de sânge
(dizgraţios şi greu de mânuit),
când gândul se putea, de-o pildă, strânge,

scânteietor pe-aripa unui flutur,
ori între două foi de trandafir,
care-s aşa frumoase când se scutur
pe-al straturilor verde cimitir.

De câte ori îmi simt putrezăciunea
în care sufletul mi-ai răsădit,
eu, Doamne, nu-ţi contest înţelepciunea,
da-mi zic c-a şasea zi ai obosit.