Ştiri şi informaţii din toată lumea
    Editura Global Info / Literatură

    Mihai Eminescu

    Despărţire

    Să cer un semn, iubito, spre-a nu te mai uita?
    Te-aş cere doar' pe tine, dar nu mai eşti a ta;
    Nu floarea vestejită din părul tău bălaiu,
    Căci singura mea rugă-i uitării să mă dai.

    La ce simţirea crudă a stinsului noroc
    Să nu se sting' asemeni, ci 'n veci să stea pe loc?
    Tot alte unde-i sună aceluiaşi pârău:
    La ce statornicia părerilor de rău,
    Când prin această lume să trecem ne e scris
    Ca visul unei umbre şi umbra unui vis?

    La ce de-acu 'nainte tu grija mea s'o porţi?
    La ce să măsuri anii ce sboară peste morţi?
    Tot una-i dacă astăzi sau mâne o să mor,
    Când voiu să-mi piară urma în mintea tuturor,
    Când voiu să uiţi norocul visat de amândoi.
    Trezindu-te, iubito, cu anii înapoi,
    Să fie neagră umbra în care-oiu fi pierit,
    Ca şi când niciodată noi nu ne-am fi găsit,
    Ca şi când anii mândri de dor ar fi deşerţi —
    Că te-am iubit atâta putea-vei tu să ierţi?
    Cu faţa spre părete mă lasă prin străini,
    Să 'ngheţe sub pleoape a ochilor lumini,
    Şi când se va întoarce pământul în pământ,
    Au cine o să ştie de unde-s, cine sunt?
    Cântări tânguitoare prin zidurile reci
    Cerşi-vor pentru mine repaosul de veci;
    Ci eu aş vrea ca unul, venind de mine-aproape,
    Să-mi spuie al tău nume pe 'nchisele-mi pleoape,
    Apoi — de vor — m'arunce în margine de drum...
    Tot îmi va fi mai bine ca 'n ceasul de acum.
    Din zare depărtată răsar' un stol de corbi,
    Să 'ntunece tot cerul pe ochii mei cei orbi,
    Răsar' o vijelie din margini de pământ,
    Dând pulberea-mi ţărânii şi inima-mi la vânt...

    Ci tu rămâi în floare ca luna lui April,
    Cu ochii mari şi umezi, cu zâmbet de copil,
    Din cât eşti de copilă să 'ntinereşti mereu,
    Şi nu mai şti de mine, că nu m'oiu şti nici eu.




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA